Înainte de anul de grație 1989, cea mai lungă din România era coada de la carne. După această bornă a istoriei, recordul lungimii i-a revenit reformei.
În România, toate regimurile și guvernările post-decembriste au făcut reformă, dar nu au reușit să o ducă la capăt. Fostul președinte Ion Iliescu i-a dedicat și o carte, în 1994, sub titlul: "Revoluție și reformă".
Traian Băsescu poate fi socotit pre-ședintele cu cele mai mari ambiții reformiste. A vrut să restructureze totul: justiția, educația, sănătatea, sistemul salarial și cel de pensii, Codul muncii, Codul penal, Codul Civil, dialogul social, organizarea administrativă, Constituția și însuși statul. I-a reușit doar extragerea Justiției de sub controlul politic, iar acum se plânge că procurorii nu mai au nicio limită.
Aspirațiile reformiste ale Guvernului Ponta au fost mai... pământene. S-au limitat la refacerea salariilor amputate de guvernul Boc, la regionalizarea instituțiilor centrale, restructurarea Fiscului, înlocuirea Gărzii Financiare cu Direcția Generală Antifraudă Fiscală, la introducerea unor noi taxe și impozite și reducerea altora. În schimb, Ponta & Co. n-au fost capabili să rezolve probleme simple, precum: privatizarea companiilor CFR Marfă și Oltchim sau finalizarea licitației pentru manualele electronice destinate elevilor din ciclul primar. Ce să mai spunem de eșecul răsunător privind construcția de autostrăzi.
Guvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloș a preluat mandatul pentru o tranziție politică de un, dar cu ambiții reformiste cât pentru zece mandate. S-a lansat în proiectul reformei administrației, al reducerii hârtiilor și birocrației, al prioritizării investițiilor și deblocării fondurilor europene, al reindustrializării și așa mai departe, dar n-a fost în stare să construiască măcar un kilometru de autostradă în decurs de un an și s-a făcut de râs în fața națiunii și a opiniei publice internaționale cu campania de achiziție a "Cumințeniei pământului".
Astăzi, trâmbițele partidelor politice angajate în campania pentru alegerile parlamentare dau glas noilor promisiuni reformiste.
Autorul celebrei piese de teatru "Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită" (apărută în 1941), poetul și dramaturgul german Bertolt Brecht (1898 - 1956), spunea într-un poem: "Când generalii vorbesc despre pace/ trebuie să ne pregătim de război."
Parafrazându-l, voi spune: "Când guvernanții români vorbesc despre reforme, pregătiți-vă pentru ce e mai rău."
Dacă cercetați sondajele de opinie realizate în cei 26 de ani de reforme post-decembriste, veți constata că sunt extrem de puțini românii care cred că țara merge într-o direcție bună. Cercetările sociologice realizate în ultimele luni arată că trei sferturi din populație crede că România se îndreaptă într-o direcție greșită.
Rezultatul a peste două decenii și jumătate de schimbări, restructurări, "modernizări" este un conglomerat de crize, disfuncții și nenorociri: criza educației, criza sănătății, sărăcie, blocaje financiare, insecuritatea cetățeanului și insecuritate socială, birocrație, corupție, migrația masivă a forței de muncă, mai ales a lucrătorilor calificați și înalt calificați.
Rezultatul atâtor reforme este și acest stat supraponderal, bugetofag și ineficient, nu doar incapabil să satisfacă nevoile cetățenilor, dar nedrept și abuziv de nenumărate ori față de ei.
