29 exemplare de sturion redate mediului natural, sute de kilograme de pește descoperite și 12 dosare penale întocmite de polițiștii de frontieră

161

Articole de la același autor

Poliţiştii de frontieră, independent sau în cooperare cu lucrători din cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au desfășurat în perioada 01-06.05.2023 mai multe acțiuni pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în Delta Dunării, descoperind astfel 278 kilograme de pește, de diferite specii.


Peștele a fost pescuit ilegal, iar polițiștii de frontieră au eliberat cele 29 de exemplare vii de sturion, întocmind ulterior 12 dosare penale.


XXX


În data de 06.05.2023, o echipă formată din polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, aflată în zona Periteașca, a observat o ambarcațiune cu două persoane care desfășurau activități de pescuit comercial.
Procedând la interceptarea ambarcațiunii respective, în momentul în care polițiștii s-au apropiat, cele două persoane au aruncat plasele într-o autoutilitară aflată la malul Mării Negre si au părăsit zona, fără a opri la semnalele polițiștilor.
În urma verificărilor au fost identificate persoanele în cauza și au fost descoperite plase cu o captură de peste proaspăt din specia scrumbie și 10 exemplare peste din specia păstrugă.
Ulterior, pe traseul de deplasare a autoutilitarei mai sus menționate au fost descoperite încă opt exemplare, pește în stare vie din specia păstrugă, abandonate în doi saci de rafie.
Peștele a fost redat mediului natural, iar autoutilitara folosită, o ambarcațiune cu motorul aferent și patru plase de pescuit comercial au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.


XXX


În data de 05.05.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au efectuat mai multe acțiuni de prevenire și combatere a braconajului piscicol în zona de competență, Golful Musura, respectiv pe mare, în zona cuprinsă între localitățile Sulina și Sf. Gheorghe.
În urma misiunilor, au fost identificate mai multe unelte de pescuit de tip plase monofilament cu captură de pește din speciile sturion si crap, acest tip de plase fiind interzise atât în ceea ce privește deținerea, cât și în ceea ce privește folosirea la pescuit.
În urma activităților desfășurate de către polițiștii de frontieră au fost confiscate plase de tip monofilament în lungime totală de 1070 m, cantitatea de 39 Kg pește specia crap si cinci exemplare de sturion specia pastrugă cu dimensiuni cuprinse între 70-90 cm, exemplare care au fost redate mediului natural.


În perioada de referință, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor următoarele bunuri: 480 metri plase monofilament, 1811 metri plase pescuit comercial în valoare de 10.650 lei, 280 metri setcă în valoare de 1400 lei, 7 vintire în valoare de 1500 lei, trei ambarcațiuni in valoare de 14.500 lei, trei motoare barcă în valoare de 29.000 lei, două autovehicule în valoare de 52.000 lei, un rezervor benzină in valoare de 300 lei;


Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Tulcea.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6512 secunde