56 de percheziţii domiciliare, în această dimineaţă. Suspecţii ar fi deţinut şi comercializat droguri de mare risc

249
56 de percheziţii domiciliare, în această dimineaţă. Suspecţii ar fi deţinut şi comercializat droguri de mare risc - captura-1705302921.png

Articole de la același autor

La data de 15 ianuarie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, efectuează 56 de percheziții domiciliare, în județele Arad și Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, toate în formă continuată.

De asemenea, sunt puse în executare 89 de mandate de aducere.

S-a reținut că, în perioada ianuarie 2023 – ianuarie 2024, 45 de persoane ar fi deţinut şi comercializat droguri de risc şi mare risc (cocaină, ecstasy, 3-CMC și canabis) și substanţe cu efect psihoactiv consumatorilor din județele Arad şi Timiş.

Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timişoara, Cluj, Alba Iulia și Oradea, Inspectoratului de Poliție Judeţean Arad și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad și Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timişoara.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.71 secunde