A dat mașina unui "șofer" fără permis și s-a ales cu dosar penal

424
2
A dat mașina unui

Articole de la același autor

Proprietarul unui BMW s-a ales cu dosar penal pentru că și-a împrumutat mașina unui tânăr care nu are permis de conducere.


Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Băneasa au oprit pentru control luni, în jurul orei 5.00, un autoturism marca BMW cu numere provizorii de Germania, în care se aflau doi bărbați. Conducătorul autoturismului, Orhan I., în vârstă de 20 ani, domiciliat în județul Constanța, a recunoscut imediat că nu posedă permis de conducere și că a împrumutat autoturismul de la pasagerul din dreapta, Aidin M., în vârstă de 36 ani.


De altfel, și verificările ulterioare au arătat că tânărul aflat la volan nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul, iar celălalt bărbat este proprietarul de drept al mașinii. Așa se face că polițiștii de frontieră i-au întocmit conducătorului auto dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu po-sedă permis de conducere", iar proprietarul autoturismului este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de "încredințarea unui vehicul unei persoane despre care proprietarul știe că nu posedă permis de conducere". 


Comentează știrea

ceolacu marian
13 mai 2014
marea justitie romana

Pai pe tovarasul militian de la rutiera care a condus 20 de ani fara permis cum mama naibii nu l a descoperit NIMENI!!....Pai ,pe tovarasii militieni de la POLITIA RUTIERA CONSTANTA cand cer spaga prin instructorii de la scoli la sustinerea examenului pt obtinerea permisului de conducere la oras, de ce nu i vede nimeni SI NU LE FACE NIMENI DOSAR PENAL ...?!? JUSTITIA NU SE INFAPTUIESTE PREFERIENTIAL DUPA FUNCTIE , PUTEREA TRAFICULUI DE INFLUENTA ,GRADE SI CONTUL DIN BANCA,...CI IN MOD STRICT SI EGAL DUPA FAPTELE ILICITE SAVARSITE....

nea Mitica
14 mai 2014
Granicerii vigilenti

Observ ca toate militiile, fie ca sunt de la graniceri, ordine publica, etc , se pricep cel mai bine cand vine vorba de circulatia pe drumurile publice. Asadar , cand n-au ce face, ori din plictiseala, baietii in uniforme ies la drumul mare sa faca ordine in ograda politiei rutiere. Intr-o buna zi, o sa ma traga pe dreapta... Politia Animalelor, sa-mi verifice valabilitatea rovinietei sau daca am permis!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 11 Aprilie 2014
Stire din Diverse : Cum va arăta  primul SUV Maserati
Pagina a fost generata in 0.5967 secunde