Acțiune de prevenire a furturilor din locuințe, în zonele Delfinariu și Faleză Nord

203
Acțiune de prevenire a furturilor din locuințe, în zonele Delfinariu și Faleză Nord - xpreventiv-1672302405.jpg
Miercuri, 28 decembrie, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au continuat seria activităților desfășurate în cadrul Campaniei de prevenire a victimizării persoanelor, intitulată „Sărbători în Siguranță”, campanie destinată prevenirii victimizării populației pe perioada sărbătorilor de iarnă. Polițiștii au desfășurat activităţi pentru prevenirea furturilor din locuințe în rândul locatarilor si proprietarilor din zonele Delfinariu și Faleză Nord din municipiul Constanța. Acțiunea a vizat conștientizarea cetățenilor cu privire la măsurile pe care le pot lua personal pentru a preveni acest gen de infracțiuni și a constat în informarea, sfătuirea și distribuirea de materiale cu caracter preventiv-educativ.

„Pentru a nu deveni victimă a infracțiunilor de furt din locuințe, polițiștii vă recomandă: refuzați să furnizați informații despre dvs. sau despre vecini, persoanelor necunoscute; țineți ușa de la locuință încuiată tot timpul, chiar și când sunteți acasă; la intrarea în curte/scara blocului, instalați un sistem de iluminare automat cu detecția mișcării; montați-vă un sistem antifurt în locuință, dacă aveți posibilitatea”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3453 secunde