Activități de conștientizare împotriva drogurilor, în școlile din Constanța

224
< 1 min citire
Activități de conștientizare împotriva drogurilor, în școlile din Constanța - activitati-constientizare-in-sco-1714071286.jpg
Cu ocazia derulării programului național „Săptămâna Verde”, în perioada 22-25 aprilie, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța s-au prezentat în unitățile de învățământ din județ, unde au desfășurat activități de prevenire a consumului de substanțe interzise.
În cadrul campaniei „Consumul de droguri ne privește pe toți”, peste 630 de elevi au fost informați, prin prezentări adaptate fiecărei categorii de vârstă, cu privire la efectele și riscurile consumului de droguri.
Campania a vizat și cadrele didactice. Astfel, peste 55 de profesori și învățători din școlile constănțene au beneficiat de informare în domeniul prevenirii consumului de droguri, cu scopul de a-i ajuta să recunoască semnele consumului de substanțe psihoactive.
Potrivit reprezentanților Agenției Naționale Antidrog, programele și proiectele de prevenire urmăresc informarea, educarea și conștientizarea grupurilor vulnerabile în privința consecințelor consumului de substanțe interzise.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0571 secunde