Consumul de droguri în rândul minorilor. Cum ar trebui să procedeze părinții tinerilor dependenți

12297
Consumul de droguri în rândul minorilor. Cum ar trebui să procedeze părinții tinerilor dependenți - fond-ajutor-pentru-tinerii-consu-1710267777.jpg

Articole de la același autor

În ultimii nouă ani, solicitările din cadrul centrelor de consiliere antidrog au crescut semnificativ, vârsta tinerilor care consumă substanțe interzise a scăzut, iar oferta pieței s-a diversificat.



Mariana State, psihoterapeut în cadrul Asociației de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții „Equitas“ Constanța, a spus că, în prezent, ajută copii chiar și de 10-12 ani „care deja nu doar că au experimentat, dar unii din ei sunt furați de tot ce înseamnă schimbarea asta pe termen scurt, la nivelul trăirilor de substanțe, și sunt într-un consum”.

Accesul copiilor la droguri este ușor. Substanțele sunt distribuite în spațiul public, chiar și în proximitatea școlilor sau în parcuri, iar copiii ajung să le încerce fiindu-le oferite de către prieteni sau dealeri.

Dacă în trecut, atunci când se refereau la o petrecere, tinerii se întrebau cum să facă rost de substanțe, „acum deja găsești acolo, pe masă, substanțele (…) nu mai este un pliculeț, sunt cantități destul de mari”, mai informează Mariana State.

În Constanța, drogurile care se consumă cel mai des sunt marijuana, amfetaminele, iar în ultima perioadă a crescut consumul 
de cocaină, care „este un drog preferat pentru că și consecințele secundare, tulburările pe termen lung sunt de altă factură, cu euforie, iar asta îi face să creadă că sunt în siguranță”, a adăugat psihoterapeuta asociației.

Există semne care ar putea determina consumul de substanțe în rândul tinerilor. Părinții pot observa schimbări în rutina zilnică: dezinteresul brusc pentru activități cândva plăcute, interesul crescut pentru anumite anturaje și alte tipuri de activități, sau nevoia mai mare de bani. Pot fi identificate și probleme de comportament asociate consumului: pot deveni mai agresivi, nervoși, sau mai izolați, absenți.

„Copiii rămân pentru mult timp în zona de minciună, ascund comportamentul de consum, au mereu explicații pentru tot ceea ce fac, frecvent învinuiesc părinții sau se comportă agresiv”, a explicat Mariana State.

Unde pot cere ajutor specializat părinții care au copii consumatori

Primul pas pe care trebuie să îl facă părinții care cred că au un copil consumator este să ceară consiliere unui specialist, pentru a afla cum să abordeze situația și cum să îl îndrume pe tânăr spre centrele de consiliere antidrog.

De multe ori, părinții speriați tind să ceară ajutor psihologilor, medicilor sau chiar preoților, dar „problema este că, în măsura în care acea persoană merge la specialiști care nu au experiență în adicții, poate primi informații convenabile, dar total inutile pentru ceea ce înseamnă schimbarea și menținerea abstinenței”.

După consiliere, părinții trebuie să discute cu copilul, să afle dacă într-adevăr este vorba despre o dependență și să îl conducă la un centru antidrog, unde, la rândul său, va fi consiliat astfel încât să poată dezvălui istoricul său de consum. În funcție de starea tânărului, va fi stabilit dacă acesta are nevoie doar de terapie sau și de tratament medicamentos prescris de psihiatru.

În cadrul Asociației de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții „Equitas“ Constanța, persoanele care au nevie de ajutor sau care sunt abstinente vor intra într-un grup de suport, format din persoane cu trecut asemănător.

Psihoterapeuta Mariana State susține că, în ceea ce privește consumul de droguri în rândul minorilor, părinții sunt învinovățiți, chiar „prigoniți” de societate, dar, în realitate, aceștia „au nevoie de ajutor, sunt depășiți de probleme, trebuie susținuți”.

Specialiștii Asociației „Equitas“ Constanța se ocupă și de persoanele care se confruntă cu dependența de nicotină și alcool. Pentru mai multe informații, puteți apela la numărul de telefon al secretariatului instituției: 0732257162, sau vă puteți prezenta fizic la sediul centrului, de pe aleea Daliei, numărul 12.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.335 secunde