Anchetați de Poliție pentru că au împușcat un mistreț

205
< 1 min citire
Doi bărbați din localitatea constănțeană Ostrov sunt anchetați pentru braconaj cinegetic și uz de armă letală fără drept, fiind suspectați că au împușcat un mistreț.
Animalul care cântărea aproximativ 100 de kilograme, a fost găsit la marginea localității, iar pentru că prezenta urme de împușcare, au fost sesizate autoritățile. La fața locului s-au deplasat și polițiștii de la Serviciul de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. În urma cercetărilor efectuate, aceștia au deschis un dosar penal pe numele lui Gabriel M., de 37 de ani, și Viorel M., de 36 de ani, cei doi fiind bănuiți că au împușcat mistrețul. Potrivit oamenilor legii, Gabriel M. este deținător legal de armă de vânătoare. Arma acestuia a fost ridicată și urmează să fie prelevate probe pentru a se stabili dacă s-a tras cu ea recent.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0652 secunde