Asociațiile de proprietari din Mamaia vor să trimită o PETIȚIE pentru suplimentarea numărului de polițiști

981
Asociațiile de proprietari din Mamaia vor să trimită o PETIȚIE pentru suplimentarea numărului de polițiști - x-corina-martin-petitie-politist-1699284992.jpg

Articole de la același autor

Asociațiile de proprietari din Mamaia intenționează să inițieze o petiție prin care vor solicita majorarea numărului polițiștilor care patrulează prin stațiune și prin municipiul Constanța. Anunțul a fost făcut de Corina Martin, președinte de onoare Asociația Patronală RESTO.

„Am aflat din mass media că nu avem suficient de mulți polițiști pe străzi. Ba chiar am înțeles că la Academia de Poliție și la școlile de poliție Câmpina și Cluj au fost insuficienți candidați pentru locurile scoase la concurs, pentru prima dată în istoria Poliției Române!

La Constanța se vede tot mai clar, în ultima vreme, că avem prea puțini polițiști, iar în stațiunea Mamaia îi vedem tot mai rar – deși sunt mii de rezidenți ce locuiesc în stațiune tot timpul anului și între ei mă număr și eu. Stațiunea Mamaia este parte a orașului Constanța și se impun aceleași măsuri de siguranță și de protecție ca și în oraș, dar dimensionate corespunzător cu numărul de rezidenți și cu gradul de risc. Nu înțeleg cum a ajuns orașul Constanța fără niciun radar, dar știu – și e element cunoscut – că nevoia de siguranță și de protecție pe străzi este esențială într-o comunitate, cu atât mai mult la nivelul centrelor urbane mari”, a declarat Corina Martin.

„Cunoaștem din proprie experiență că prezența polițiștilor și a forțelor de ordine, în general, pe străzi, la vedere, impactează favorabil în scăderea numărului de accidente și în creșterea nivelului de atenție și de rigurozitate, și mai ales în influențarea conducerii preventive pentru șoferii aflați în trafic. Ne dorim siguranță în oraș și în stațiunea Mamaia, unde avem un număr foarte mare de rezidenți constănțeni, dar și ucraineni și studenți străini”, a adăugat Corina Martin.

De precizat că, într-o ediție anterioară „Cuget Liber” a semnalat îngrijorările liderului sindical Daniel Avasilcăi, președintele Sindicatului Europol Constanța, cu privire la faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică, 4 spre 5 noiembrie, pe străzile municipiului Constanța si stațiunii Mamaia a fost programată o singură patrulă de rutieră, fără niciun aparat radar, căci cele trei aflate în dotarea celor de la Rutieră erau defecte.

„Managementul la Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Constanța este la cel mai slab nivel din toate timpurile ! Pe lângă problemele deja cunoscute la nivelul Poliției Române , de când a fost numit actualul șef de birou, lucrătorii de poliție rutieră se confruntă cu cel mai slab management din toate timpurile! S-a ajuns ca pe timp de noapte să fie un singur echipaj de politie pe raza întregului municipiu și mai nou nu au nici măcar un radar!”, declara Avasilcăi.

Prin urmare, după cum a afirmat Corina Martin, locuitorii din stațiunea Mamaia doresc să afle câți polițiști au grijă de siguranța lor și să inițieze o petiție pentru suplimentarea numărului acestora. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5423 secunde