Așteaptă "bac"- ul și sesiunile în spatele gratiilor

4127
Așteaptă

Articole de la același autor

Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au respins, ieri, recursurile declarate de cei nouă indivizi acuzați că au fraudat mai multe bănci din SUA și au scos din conturile clienților sute de mii de dolari. Decizia este definitivă, astfel că cercetările vor continua cu ei în stare de arest preventiv.
Avocații au susținut că nu există probe suficiente în vederea învinovățirii lui Daniel Bădilă, Ștefan Miron, Ionuț Mihai, Adrian Mocanu, Adrian Vișan, Ionuț Vișan, Viorel Enache, Constantin Stici și Arif Etem.
"Stici nu a făcut altceva decât să ridice banii trimiși de fratele lui prin sistemul Western Union, pe care i-a dat soției acestuia. El nu știe să umble cu un calculator, nu știe să prelucreze și să șteargă date informatice pentru că nu are nici măcar minumum de cunoștințe în acest domeniu. Nu a avut decât câteva discuții telefonice cu fratele lui", a spus apărătorul lui Stici.
Avocații au făcut referire la statutul social al unora dintre inculpați, Ștefan Miron, de exemplu, este clasa a XII-a la Colegiul "CA Rosetii" și trebuie să susțină examenul de bacalaureat luna viitoare. În aceeași situație sunt și Constantin Stici și Viorel Enache. Adrian Mocanu este student la Facultatea de Mate-matică și Informatică, pe când Ionuț Mihai Vișan la Academia Navală "Mircea cel Bătrân".
"Am ajuns aici din cauza unui prieten virtual de pe net, el îmi spunea prin mesaje unde trebuie să mă duc ca să ridic banii, scoteam prin Western Union câte 200-300 de dolari și opream comisionul meu, 50 de dolari", a spus, în apărarea sa, unul dintre arestați - Ionuț Mihai. "Mă consider nevinovat, sumele le-am ridicat pentru un joc online și au fost trimise de niște americani cu care jucam", a afirmat și Adrian Mocanu. "Știu că fratele meu juca poker online și că banii pe care i-am ridicat eu prin Western Union îi câștigase de la diferite persoane, eu nu am beneficiat de niciun ban. L-am crezut pe cuvânt că nu este nimic ilegal, doar este fratele meu", a declarat Constantin Stici. "Singura mea vină este că l-am avut prieten de 12 ani pe Stici, căruia i-am dat buletinul meu de identitate ca să extragă sute de dolari pe numele meu, eu nu am avut niciun beneficiu de pe urma lui Stici", a spus Etem Arif.
Procurorii susțin că, după ce o parte dintre inculpați au realizat clonele unor pagini web ale unor instituții bancare (Bank of America, Capital One Bank, Hudson City Bank, Wells Fargo Bank, toate din SUA) găzduite pe diferite servere, au transmis, cu utilizarea unor aplicații, paginile contrafăcute, prin mesaje
e-mail, către diferiți utilizatori, clienți ai instituțiilor financiare atacate. Paginile respective conțineau un avertisment nereal, respectiv o înștiințare falsă cu privire la anularea ori restricționarea accesului clientului la contul lui bancar. Pentru restabilirea situației, clientul era invitat să urmeze un link și să completeze un formular cu toate datele personale cerute, respectiv nume, data nașterii, adresa de domiciliu, număr de telefon, SSN, număr card, data expirării, CVV, codul PIN etc. Date suficiente pentru a fi efectuate prin Western Union transferuri de importante sume de bani, care au fost ridicate de numeroase persoane, folosite de inculpați ca "săgeți".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4611 secunde