Au fost bătuți cu brutalitate pentru că au văzut cum se fură motorina

186
Au fost bătuți cu brutalitate pentru că au văzut cum se fură motorina - politia1353930878135591737413615-1364298256.jpg
O femeie de 40 de ani din localitatea Făclia, județul Constanța, a sunat speriată la 112, după ce atât ea, cât și soțul acesteia, au fost bătuți cu brutalitate de două persoane necunoscute. Oamenii legii de la postul de Poliție Saligny s-au deplasat la fața locului unde au reușit să deslușească ce s-a întâmplat. 




Cei doi soți se aflau acasă când, la un moment dat, au observat cum doi bărbați furau motorină, cu o cisternă, de la un tren de marfă aflat în mișcare pe relația Constanța - Cernavodă. Potrivit femeii, cei doi au lăsat într-un șanț trei bidoane cu câte 60 de litri de motorină, aceștia făcându-se nevăzuți. După câteva minute, însă, femeia a observat cum bărbații au intrat în curte și au lăsat recipientele pline cu motorină acolo. Aceasta a ieșit afară și le-a cerut să părăsească proprietatea, după care a sesizat poliția. Cei doi însă nu s-au lăsat cu una, cu două, așa că au revenit la scurt timp, de această dată cu o mașină, pentru a-și recupera bidoanele cu motorină. Pentru că cei doi soți nu au vrut să-i lase să plece cu bidoanele până la venirea polițiștilor, bărbații au început să îi bată, dându-le cu pumnul în față de repetate ori. Apoi, cei doi s-au grăbit să fugă, reușind să ia doar două dintre cele trei recipiente pline cu motorină. 


Cu ocazia cercetărilor, oamenii legii au solicitat și un echipaj al Postului de Poliție TF Cernavodă, care a făcut cercetări referitoare la furtul de combustibil din vagoanele trenului de marfă. 


În scurt timp, polițiștii din Saligny i-au prins pe vinovați. Bogdan Marian P., de 28 de ani, din Medgidia și Iulică Ț., de 24 de ani, din localitatea Faclia au fost reținuți pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cei doi sunt acuzați de tâlhărie și violare de domiciliu. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7189 secunde