Ieri, magistrații de la Curtea de Apel Constanța au judecat apelul declarat de soții Alexe și Mariana Cojocaru, judecați la Constanța pentru trafic de persoane și proxenetism. Alexe Cojocaru a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pe când soția lui la trei ani cu suspendare, sentință care l-a nemulțumit, în primul rând, pe primul dintre inculpați, care a atacat soluția. El a spus, ieri, în fața magistraților, că este nevinovat, cel puțin de comiterea infracțiunii de trafic de persoane. "Pe multe dintre părțile vătămate nici nu le cunosc" - a spus Alexe Cojocaru. Avocatul acestuia, Sorin Calaigii, a completat către instanță că părțile vătămate, deși au fost citate de zeci de ori, nu au fost găsite pentru a fi aduse în fața instanței și audiate.
De partea cealaltă, reprezentantul Parchetului, a solicitat ca pedeapsa aplicată lui Alexe Cojocaru să rămână aceeași, dovezi în susținerea vinovăției sale fiind declarațiile date la Parchet de mai multe părți vătămate.
La solicitarea avocatului lui Alexe Cojocaru, instanța a amânat pronunțarea în acest dosar pentru data de 19 octombrie.
Potrivit rechizitoriului, cei doi soți Cojocaru au racolat mai multe fete, pe care le-au obligat să se prostitueze pe strada Montero din Madrid. Activitatea infracțională a avut loc în perioada 2003 - 2004. Procurorii spun că inculpații au profitat de naivitatea femeilor, pe care le-au amăgit cu promisiunea obținerii unor locuri de muncă în Spania. Conform anchetatorilor, Alexe era cel care se ocupa de procurarea biletelor de autocar, le însoțea pe fete până la destinație, de unde erau preluate de soția sa, Mariana Cojocaru. Tinerele se aflau sub stricta supraveghere a bărbatului, care lua și banii obținuți din practicarea prostituției, sumele fiind de ordinul zecilor de mii de euro. El a fost depistat la punctul de frontieră Arad în timp ce încerca să fugă din țară. Inițial a fost arestat, însă ulterior a fost eliberat.