Au furat un ceas de 4000 lei, iar acum poliţiştii sunt pe urmele lor

357
< 1 min citire
Au furat un ceas de 4000 lei, iar acum poliţiştii sunt pe urmele lor - img-1671002671.jpg
Poliţiştii din Ploieşti efectuează, miercuri dimineaţă, patru percheziţii la persoane bănuite că au furat un ceas în valoare de aproape 4.000 de lei dintr-o locuinţă în care au intrat fără drept.
Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, descinderile au loc în municipiile Bucureşti şi Ploieşti, dar şi în comuna Mogoşoaia.
"Patru bărbaţi, cu vârstele de 22, 33, 34 şi respectiv 36 de ani, vor fi aduşi la sediul unităţii de poliţie, în vederea audierii. În fapt, în noaptea de 11 spre 12 septembrie, 3 bărbaţi ar fi intrat, fără drept, în interiorul unei locuinţe din municipiul Ploieşti şi ar fi sustras un ceas. Prejudiciul este estimat la aproximativ 3.800 de lei", arată sursa citată.
Surse judiciare au precizat că persoanele în cauză nu sunt la prima faptă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Activităţile beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova, al poliţiştilor de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov şi de cei ai Secţiei 5 de Poliţie - Sector 1 Bucureşti.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0395 secunde