Acuzații grave ale omului de afaceri Bamburic împotriva judecătorilor care i-au pus în libertate pe cei care ar fi atentat la viața sa:

Concurs "Banii cu care au fost mituiți sunt bani mânjiți cu sângele meu!"

1129

Articole de la același autor

Decizia magistraților Curții de Apel Constanța prin care principalii suspecți din dosarul "Bamburic" au fost puși în libertate l-a revoltat pe omul de afaceri care a fost împușcat, la începutul anului 2008, într-o scară de bloc din Constanța, cu nouă focuri de armă.

Liviu Dorin Bamburic a spus, joi, într-o conferință de presă: "Mi-e frică pentru viața mea și pentru viața copiilor mei. Persoanele care au încercat să mă asasineze au făcut asta la comandă. Consider că sunt capabile să mă atace din nou!"
Bamburic a adus acuzații grave celor trei magistrați care au dat hotărârea prin care cei trei suspecți au fost lăsați liberi, acuzând că judecătorii ar fi fost mituiți. Doar că nu are probe în vederea susținerii celor declarate, după cum tot el recunoaște…
El spune că la dosar ar exista probe suficiente pe baza cărora suspecții ar fi putut fi ținuți după gratii.
"Degeaba am avut încredere în justiția română. Voi cere CSM-ului să cerceteze cum a fost posibil să fie puși în libertate… Nu e vorba doar de siguranța mea, ci și de munca polițiștilor" - a mai spus Bamburic, erijându-se în purtătorul de cuvânt al acelora care au făcut ancheta.
"Sunt oripilat! Sunt oameni de afaceri care nu vin în România tocmai din aceste motive. Cred că în scurt timp vom fi pe primul loc la crimă organizată" - a mai susținut el.
"Să se autosesizeze DNA-ul, CSM-ul! Mâine se poate întâmpla fiului unei judecătoare și nu cred că vrea să treacă prin ce trec eu. Banii cu care au fost mituiți sunt bani mânjiți cu sângele meu!" - a mai spus, joi, Bamburic.
Acestuia îi este teamă că, de acum, nu va mai exista un proces corect. Iar asta pentru că sus-pecții proaspăt eliberați din arest vor influența martorii ori îi vor cumpăra, susține tot Bamburic.
"Doamnele judecător m-au făcut să-mi pierd încrederea în justiție" - a mai spus el.
Bamburic a spus că este nevoit ca, pe lângă cele patru gărzi de corp pe care le avea, să mai angajeze altele pentru familia sa.
Contactată telefonic, judecătorul Zoița Frangu, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Constanța, dar totodată și unul dintre magistrații care au emis decizia respectivă, ne-a spus, joi, că punctul ei de vedere este chiar hotărârea pe care a dat-o.

A încasat nouă focuri de armă și a supraviețuit
În luna decembrie 2008, judecătorii de la Tribunalul Constanța au emis mandate de arestare preventivă pe numele lui Dănuț Maricel Mustață, Grigore Dănilă și Daniel Lili Dediu, de 23 de ani, fiul unui influent om de afaceri din Galați. Ei au fost considerați principalii suspecți că au încercat să îl omoare pe omul de afaceri constănțean Liviu Dorin Bamburic, care a fost împușcat cu nouă focuri de armă, la mijlocul lunii ianuarie 2008.
Tot atunci, judecătorii au decis ca cel de-al patrulea suspect, care are rolul de instigator, Nicolae Purichia, de 38 de ani, să fie cercetat, dar în stare de libertate.
Totuși, potrivit procurorilor, creierul acțiunii a fost un asociat al lui Bamburic, Dragoș Boștină, care ar fi plătit suspecților 40.000 de euro pentru a-l ucide pe partenerul său de afaceri.
Oamenii legii spun că Bamburic urma să fie eliminat și, astfel, Boștină ar fi câștigat milioane de euro din tranzacțiile cu terenuri, pentru care avea procuri.
La fel ca și Purichia, Dragoș Boștină a fost cercetat, dar în stare de libertate, deoarece procurorii nu au strâns suficiente probe pentru a-l trimite în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă.
Într-un timp relativ scurt, Parchetul urmează să îi trimită în judecată pe suspecți, dar în stare de libertate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6917 secunde