De mai bine de nouă ore sunt blocați pe
Aeroportul Otopeni peste o sută de pasageri care ar fi trebuit să decoleze spre
Egipt, însă zborul le-a fost anulat. Reprezentanții companiei le-au spus să plece acasă, fără a le
explica ce urmează să se întâmple cu zborul respectiv, apoi nu au mai răspuns
la telefon.
Mulți dintre ei sunt cu copiii și efectiv au
dormit pe scaunele din aeroport, nu au primit nici apă sau mâncare.
„Am reușit într-un final să stăm de vorbă cu
reprezentații companiei de transport aerian. Ni s-a transmis să plecăm acasă
pentru că nu se știe exact la ce oră va pleca aeronava.
Ni s-a spus telefonic că ne garantează că
astăzi se va pleca. În momentul de față, pe tabela de plecări apare ora de
plecare 13, dar nu avem absolut nimic în scris de la tur operator sau de la
compania aeriană.
De asemenea, acel faimos form care trebuia să
ni se dea după 4 ore de stat în avion, în situația întârzierii sau o sticlă de
apă abia acum, în jurul orei 10, a început să fie distribuit după ce oamenii,
care stau de atâta timp de atâtea ore cu copii mai mari sau mai mici, cu oameni
veniți de foarte departe inclusiv de la Suceava, stau și așteaptă și au sunat
și nu au fost băgați în seamă.
Printre cei peste 100 de pasageri ai aeronavei
se numără mulți copii și vârstnici
Oficiul de check-in, care ar fi trebuit să ne
țină la curent cu tot ce se întâmplă, a fost deschis in jur de 9 și 40, iar în
jur de 9 și 55 a început distribuirea unei sticle de apă și a unui sandviș”, a
declarat pasagera pentru Realitatea Plus.
Întrebată dacă a încercat să facă o sesizare la
ANPC în acest sens, pasagera a răspuns: „În situația în care telefonic ni s-a
transmis că putem să plecam liniștiți acasă, că vom fi sunați din timp să venim
la aeroport și că mai mult ca sigur aeronava va decola, nu am reușit să luăm
legătura cu ANPC, cel puțin eu nu, nu știu dacă ceilalți călători au reușit să
ia legătura cu ANPC, dar eu nu am reușit."