Căprioare otrăvite pe un fond de vânătoare

160
Căprioare otrăvite pe un fond de vânătoare - ddd-1580817134.jpg

Articole recomandate

Mai multe căprioare au fost găsite moarte pe un fond de vânătoare din Bălteni, județul Olt. Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Vânătoare și Pescuit Olt, animalele au fost otrăvite cu raticid, substanță folosită pentru combaterea șoarecilor, transmite Digi 24.

Directorul Agenției Județene pentru Vânătoare și Pescuit Sportiv (AJVPS) Olt, Mihai Albulescu, a declarat că două căprioare moarte au fost găsite luni, iar alte cinci marți de paznicii fondului de vânătoare. "Până acum au fost găsite moarte șapte căprioare. Unele deja erau mâncate de păsări. Au murit din cauza substanțelor pentru combaterea șoriceilor. Probabil au fost puse de agricultori, dar nu le-au pus cum trebuie. Aceste substanțe se pun în vizuina șoricelului, nu se împrăștie pe câmp. Noi căutăm și alte căprioare, pe câmp și prin pădure, pentru că substanța asta le dă agonie și ele se pot apropia de pădure și să moară și în pădure", a spus Mihai Albulescu.

Acesta a precizat că a fost sesizată poliția, iar un exemplar a fost dus la DSV pentru analize. Directorul AJVPS Olt susține că și alte animale sunt în pericol, având în vedere că aproximativ 400 de exemplare de căprior trăiesc pe cele trei fonduri de vânătoare din zonă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.338 secunde