Cât de sigure mai sunt școlile din Constanța? Bătăile și furturile au explodat

1587
3
Cât de sigure mai sunt școlile din Constanța? Bătăile și furturile au explodat - cat-1463420754.jpg
Începutul acestui an a înregistrat o creștere îngrijorătoare, în privința infracțiunilor înregistrate de elevi, în interiorul unităților de învățământ constănțene și nu numai. Dacă la nivel național, în anul școlar 2015-2016, s-a constatat o creștere de aproximativ 15% a infracțiunilor sesizate în școli, același lucru s-a întâmplat și la nivel local. La Constanța, această creștere a infracțiunilor a fost sesizată în primele trei luni ale acestui an.

În mediul rural constănțean, creșterea violențelor și furturilor în școli este aproape dublă față de școlile din orașe. Potrivit polițiștilor, peste 90% dintre infracțiuni sunt săvârșite în incinta unităților de învățământ. Cea mai întâlnită infracțiune, la Constanța, o reprezintă lovirile și alte violențe, urmată de furturi.



"Statul nu face nimic"


Violențele în școli nu reprezintă o noutate pentru nimeni. În primele trei luni, la Liceul Teoretic Băneasa, un elev a rănit o profesoară în timp ce aceasta încerca să-i ia cuțitul din mână, iar la Școala Gimnazială nr. 28 "Dan Barbilian", un elev și-a amenințat un coleg că îl omoară cu cuțitul, în repetate rânduri. Situația e cunoscută, mai ales când unele cazuri "scapă" și prin presă. "Am auzit de cazuri de elevi care fumează și beau alcool în școli, sunt lucruri care se întâmplă, în special din cauza exemplului familial. Din nefericire, statul nu face nimic pentru ca aceste comportamente care pot degenera să fie domolite. Este nevoie ca-n școală elevii să învețe că aceste lucruri nu sunt bune și de ce nu sunt bune. Dacă am face educație pentru sănătate sau educație juridică în școli, elevii ar învăța de ce nu este bine să consume tutun, alcool, substanțe interzise… Este nevoie de o astfel de materie, iar elevii să învețe de la cum te poți proteja de boli cu transmitere sexuală, până la de ce nu este bine să consume tutun", a declarat pentru "Cuget Liber", Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

Prevenirea infracțiunilor printr-o materie… opțională


Părerea elevilor și a cadrelor didactice nu se reflectă și în deciziile Ministerului Educației Naționale. Educația pentru sănătate continuă să fie o materie op-țională, învățată preponderent de elevii din ciclurile primare, fără a beneficia de o importanță prea mare. "Educația pentru sănătate este un opțional. Este la alegerea elevilor, a părinților și în funcție de cadrele didactice din unitatea de învățământ. În general, acest opțional se alege în ciclul primar, la propunerea părinților. Componenta de consum de substanțe și partea de violență este regăsită în orele de consiliere și orientare, în orele de dirigenție, și la ciclul gimnazial și la cel liceal. Majoritatea tinerilor aleg alte opționale, operare pe calculator sau aprofundări la unele materii. Mereu am promovat acest opțional, pentru că temele pe care le prezintă sunt nemaipomenite și fiecare elev ar fi trebuit să se fi confruntat măcar o dată, într-un an școlar, cu aceste teme", a precizat prof. Marinela Mrejeru, inspector școlar pentru activități extrașcolare, din cadrul ISJ Constanța.

v v v

La nivelul județului, 4.706 elevi și 469 de cadre didactice au fost implicați în activități de prevenire și combatere a violenței. Au fost și vor fi organizate activități în parteneriat cu Poliția, Jandarmeria, Penitenciarul Poarta Albă Constanța și Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Constanța.


Comentează știrea

Adi
17 mai 2016
Optionala

Se scrie legat

Samira
17 mai 2016
violenta

Violenta incepe de la ISJ. Ne mai miram ca elevii sunt agresivi?

sandra v
17 mai 2016
scoala

parinti needucati, copii needucati; cine a permis infiintarea cluburilor de batausi- iulian bosoi; si cine le poate verifica mai ales medical; sportul aduce satisfactii si disciplina.

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 02 Aprilie 2016
Stire din Cultură-Educație : Brief școli constănțene
Luni, 29 Februarie 2016
Stire din Cultură-Educație : Locul I pentru Școala nr. 11
Pagina a fost generata in 0.4841 secunde