Caz șocant la Constanța: cadavrul unui contraamiral, abandonat de Ambulanță în fața unei școli!

11827
37
Contraamiralul George Petre a fost unul dintre cei mai apreciați ofițeri ai Marinei Române. Ieri a murit fulgerător,

pe stradă, în timp ce se îndrepta spre sediul Ligii Navale Române. Moartea lui, deplânsă de toți cei care l-au cunoscut, aduce în atenția opiniei publice, un aspect pe care autoritățile au dovedit că l-au uitat: și cei care își găsesc sfârșitul pe stradă au dreptul să fie tratați cu respect!

Românii au o vorbă înțeleaptă: moartea nu întreabă când să vină. Pe contraamiralul în rezervă George Petre, un apreciat "om al mării", sfârșitul l-a surprins în drum spre unul dintre locurile dragi lui: sediul Ligii Navale Române. S-a stins din viață fulgerător, pe strada Dezrobirii, pe trotuar, la doar câțiva pași de Școala nr. 23 "Constantin Brâncoveanu". Modul în care s-au ocupat cadrele medicale de la Ambulanță și polițiștii de trupul său neînsuflețit a evidențiat un aspect ignorat: minimul respect și păstrarea demnității celor decedați în astfel de împrejurări.

Lăsat pe trotuar, pe jumătate dezbrăcat

Contraamiralului George Petre i s-a făcut rău brusc și s-a prăbușit pe trotuar. Martorii s-au grăbit să ceară ajutor, sunând la Serviciul unic de urgență 112. La fața locului a ajuns o ambulanță cu o asis-tentă, care transporta un pacient și se afla în zonă. Dar pentru că situația era gravă, a fost trimisă și o a doua ambulanță, cu medic și aparat de resuscitare. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, cadrele medicale nu au mai reușit să-i salveze viața. Au constatat decesul și au plecat, lăsând trupul neînsuflețit în grija echipajului de poliție sosit de la Secția 4.

Modul în care a rămas cadavrul pe trotuar a stârnit, însă, indignarea martorilor. "Am trecut pe acolo, așa ceva nu este posibil! În urmă cu jumătate de oră era o ambulanță care îl resuscita, dar l-au abandonat, au plecat, lăsându-l pe om pe trotuar", ne semnala un cititor. Un alt martor a sesizat: "L-au lăsat pe jumătate dezbrăcat, cu hainele descheiate, fără să-l acopere cu nimic. Polițiștii sunt în mașină, iar bătrânul zace pe trotuar! Nu mai avem pic de umanitate în noi, am ajuns să ne purtăm astfel cu morții noștri? Unde mai pui că la doar câțiva pași este o școală, zona este plină de copii".

De altfel, și în momentul în care reporterii "Cuget Liber" au ajuns la fața locului, trupul neînsuflețit era în aceeași poziție. Abia ulterior polițiștii l-au acoperit cu un sac de plastic negru, până la sosirea mașinii funerare de la morgă, care a ridicat cadavrul pentru efectuarea necropsiei.

Greșeală morală

Am luat legătura cu reprezen-tanții celor două instituții a căror echipaje ajung la fața locului, în astfel de situații. Dr. Aura Broască, din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, ne-a declarat că legislația a fost respectată întocmai: "Cele două echipaje au ajuns în câteva minute și s-a proce-dat conform procedurilor legale. Noi nu putem să transportăm cadavre. De aceea, trupul neînsuflețit a fost lăsat în grija polițiștilor, așa cum se procedează în astfel de situații, până la venirea celor de la Medicina Legală. Nu am greșit cu nimic, din punct de vedere legal. Urmează însă să se discute cu echipajele, care vor da note explicative". De altfel, ulterior, conducerea serviciului a arătat că singura "greșeală" a fost una "morală" și anume faptul că bărbatul a fost lăsat cu hainele descheiate. "S-a discutat cu echi-pajele, pentru ca pe viitor să nu se mai întâmple astfel", a afirmat dr. Vasile Popescu, directorul SAJ Constanța.

La rândul lor, polițiștii au afirmat că au respectat întocmai preve-derile legale. Adică au făcut cerce-tarea la fața locului și au asigurat perimetrul. Mai departe, însă, cât privește minimul de respect ce trebuie arătat persoanelor, chiar și după moarte… Conducerea IPJ Constanța a arătat că va demara o verificare internă, pentru a stabili dacă s-a procedat corect și dacă se impune luarea unei măsuri.

Viață dedicată mării

Stingerea din viață a contraamiralului George Petre este deplânsă de toți cei care l-au cunoscut. "De astăzi, familia Ligii Navale Române este mai săracă, iar lumea marinarilor a pierdut un prieten adevărat și un competent susținător", a afirmat Laurențiu Mironescu, președintele Ligii Navale Române.

Cariera ofițerului a fost una onorantă pentru orice "om al mării": a început ca ofițer cu navigația pe Distrugătorul 1 (fostul "Regele Ferdinand"), a fost apoi locțiitor al Comandantului Marinei Militare (1979 - 1986), șef de Direcția în Ministerul Apărării Naționale (1986 - 1990) și comandant al Liceului Militar de Marină "Alexandru Ioan Cuza" (1990 - 1995), funcție din care a trecut în rezervă. A continuat, însă, să fie alături de Marina Română: mai bine de un deceniu a fost redactorul șef al revistei Marea Noastră, a publicat numeroase lucrări și s-a remarcat ca "un bun avocat al nevoilor acestei lumi speciale, a marinarilor".

Viceamiralul (r) Constantin Iordache, președintele Clubului Amiralilor, a declarat: "A fost un ofițer destoinic, un om de cultură. Iubea arta, știința, marea. A militat ca Marina militară să fie apreciată și putem spune că a fost portdrapelul marinei românești. Este o grea pierdere pentru noi".

De altfel, colegii săi nu se aș-teptau, căci ultima dată când l-au văzut, sâmbătă, era vesel și plin de energie. "Pentru noi a fost o surpriză neplăcută. Sâmbătă, când ne-am întâlnit la adunarea lunară a Clubului Amiralilor era bine dispus și plin de energie. Este bine să semnalați în ziar despre ce s-a întâmplat la moartea lui, să nu se mai întâmple astfel și în cazul altora", a afirmat generalul (r) Con-stantin Zeca.

Cotidianul "Cuget Liber" se alătură celor care l-au cunoscut și transmite condoleanțe familiei în greaua suferință. Dumnezeu să-l odihnească!

Comentează știrea

37 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 
Inspector Javert
28 februarie 2012
Schengen

ce s-ar fi întâmplat cu lepădăturile de la SAJ dacă trăiam într-o tara civilizata,gen Germania? PS.Au dreptate olandezii.Mai intai trebuie sa scapam de lepadaturile si jegurile gen madam Broasca& Co. si apoi sa avem pretentia de a adera la spatiul Schengen

prof.cupaciu mihai
28 februarie 2012
un caz socant

Un Om deosebit. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace

admirator
28 februarie 2012
de ce

injurati ambulantele? Au lasat trupul neinsufletit in grija politistilor! Astia trebuiau sa-l acopere cu ceva, pina era transportat la morga sau veneau rudele sa-l ridice!

admirator
28 februarie 2012
pacat

Dumnezeu sa-l ierte!

Un fost coleg
28 februarie 2012
moartea amiralului

Domnul amiral Petre George a fost cu adevarat un om cu valoare umana si stiintifica! Poate printre putinii! M-ar fi lasat indiferent moartea lui Marin, Iordache, Petria sau a altor lichele active si in rezerva care salasuiesc actualmente in peisajul basist! Dumnezeu sa il odihneasca!

haihui
28 februarie 2012
mda

În linii mari, ai dreptate, asta e procedura: cadavrul rămîne în paza polițiștilor, în locul unde a fost găsit, pînă se prezintă Medicina Legală. Gafa celor de la ambulanță, precum și a celor de la poliție a fost că l-au lăsat pe bietul om pe jumătate dezbrăcat, în plină stradă. Trebuia acoperit imediat cu ceva și nu neapărat pentru a proteja demnitatea decedatului, cît pentru a nu șoca opinia publică. Ceea ce s-a și întîmplat.

Răspuns la: de ce
Adăugat de : admirator, 28 februarie 2012
injurati ambulantele? Au lasat trupul neinsufletit in grija politistilor! Astia trebuiau sa-l acopere cu ceva, pina era transportat la morga sau...
cetateanul
28 februarie 2012
decedatul

Socant este ca a murit, D.zeu sa-l odihneasca.Ambulanta nu putea sa-l pazeasaca pe decedat deoarece in acest timp cvu siguranta era nevoie de ea in alta parte unde ar fi putut salva o viata. Din acest punct de vedere cazul nu are nimic socant. Punetiva in situatia unui bolnav care solicita o ambulanta si aceasta nu poate veni mca trebuie sa pazeasca un decedat.

martor
28 februarie 2012
vorbiti prostii!

Cum adica "s-a si intamplat", adica a fost acoperit imediat cu ceva? Nu este adevarat, vorbiti prostii. A durat pana cand si-au dat seama politistii si l-au acoperit cu sacul ala negru. Pai, sa gandim logic: eu vad poze facute de cei de la Cuget cu barbatul neacoperit. deci: a plecat ambulanta, cineva a sesizat presa, au venit cei de la Cuget si abia atunci a fost acoperit. Hm... eu nu vad cum a fost acoperit "imediat". Vad numai cum unii sar in apararea celor de la ambulanta, desi este evident ca, cel putin de data asta, au uitat ca cel care era intins pe trotuar a fost un OM. Dumnezeu sa-l odihneasca!

Răspuns la: mda
Adăugat de : haihui, 28 februarie 2012
În linii mari, ai dreptate, asta e procedura: cadavrul rămîne în paza polițiștilor, în locul unde a fost găsit, pînă se prezintă Medicina...
Gicu
28 februarie 2012
Vorbim de moralitate

Tatal meu a murit acum 7 ani in strada,e adevarat e cand am ajuns eru cei de Medicina Legala si cei de la Morga dar tatal meu era acoperit cu un cearcaf alb si avea lumanari aprinse, sa inteleg ca am ajuns intr-un grad de moralitate sub orice critica si nu as vrea sa fiu rautacios dar cred ca ata e inceputul sfarsitului.

haihui
28 februarie 2012
pt martor

Nu ați înțeles ce am spus. Poate nu am fost eu suficient de clar, dar, atunci cînd am spus "ceea ce s-a și întîmplat", m-am referit la șocul produs opiniei publice.

Răspuns la: vorbiti prostii!
Adăugat de : martor, 28 februarie 2012
Cum adica "s-a si intamplat", adica a fost acoperit imediat cu ceva? Nu este adevarat, vorbiti prostii. A durat pana cand si-au dat seama politistii...
37 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 11 Februarie 2012
Stire din Monden : TRAGEDIE / A murit Whitney Houston
Pagina a fost generata in 0.2723 secunde