Cei mai longevivi militari de la Școala de Instruire pentru Apărare Antiaeriană au ieșit la pensie

197
Cei mai longevivi militari de la Școala de Instruire pentru Apărare Antiaeriană au ieșit la pensie - x-capu-treceri-rezerva-1680595943.jpg

Articole de la același autor

Cei mai longevivi militari ai Școlii de Instruire pentru Apărare Antiaeriană au trecut în rezervă. Comanda unității a organizat o ceremonie militară cu această ocazie, iar la final le-a oferit diplome și câte un cadou din partea camarazilor.

Maistrul militar principal Mircea Mitroi și-a început cariera în Armata României în anul 1992. După ce a absolvit Institutul Militar de Artilerie și Rachete Antiaeriene de la Brașov, a fost repartizat la Tabăra de Instrucție și Poligonul de Trageri Sol-Aer de la Capu Midia. I-a fost unitatea de suflet, motiv pentru care tot la Capu Midia și-a încheiat activitatea. A fost unul dintre militarii de bază ai poligonului și nu a lipsit nici măcar o dată de la activitățile care au implicat trageri, asanări, distrugeri sau testări de muniție. Siguranța activităților din poligon a fost responsabilitatea lui și s-a asigurat de fiecare dată că toate regulile sunt respectate ca la manual.

Cel de-al doilea militar care a început, de luni, 3 aprilie, o altă etapă a vieții, este maistrul militar principal Georgel Buga, inspector de muncă în cadrul unității. A servit Patria 33 de ani, 6 luni și 3 zile, dintre care peste 15 ani în domeniul didactic. „Viața cazonă am început-o aici, la Capu Midia, și o termin tot aici, cu imaginea mării și cu gândul că, în decursul timpului mi-am îndeplinit la un nivel ridicat menirea”, le-a transmis militarul camarazilor săi.

La final, au fost aplaudați de colegi și felicitați de conducerea școlii pentru profesionalismul de care au dat dovadă în viața cazonă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8214 secunde