X

Crimă într-o familie din Constanţa. Un bărbat şi-a înjunghiat tatăl, la nervi

952
Crimă într-o familie din Constanţa. Un bărbat şi-a înjunghiat tatăl, la nervi - fondcrimaintrofamilie-1644258158.jpg

Articole de la același autor

Un bărbat de 38 de ani, din Constanţa, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile după ce şi-ar fi înjunghiat tatăl, în timpul unui scandal petrecut într-o fabrică de mobilă din zona industrială a municipiului.

Polițiști din cadrul Secției 4 au fost sesizați, duminică, 6 februarie, în jurul orei 17.30, cu privire la faptul că, în incinta unei societăți comerciale din municipiul Constanţa, are loc un conflict spontan între două persoane. La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 38 de ani, l-ar fi agresat fizic, cu un obiect tăietor-înțepător, pe tatăl său de 66 de ani. La locul faptei, a ajuns și un echipaj medical, care, din păcate, a constatat decesul victimei.

Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost încătușat și condus la sediul poliției pentru audieri. Cercetările au fost continuate de polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale pentru săvârșirea infracțiunii de omor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

„Ulterior, prin ordonanţa din data de 6 februarie 2022 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul P.F., acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma omorului şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul nopţii precedente”, au transmis reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.


Potrivit procurorilor, societatea comercială unde a avut loc scandalul aparţinea familiei şi, pe fondul unor neînţelegeri din motive materiale, în cursul unui conflict spontan, „inculpatul l-ar fi ucis pe tatăl său, pe care l-ar fi lovit în mod repetat cu un cuţit în zona gâtului, astfel că i-a provocat grave leziuni ce au condus la moarte”.

„Pe parcursul anchetei penale inculpatul s-a prevalat de dreptul de a nu da declaraţii şi de a nu se auto-incrimina. În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil”, au mai precizat reprezentanţii Parchetului.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7981 secunde