Culmea tupeului: cu berea în mână, la volan, pe străzile Constanței

3419
Culmea tupeului: cu berea în mână, la volan, pe străzile Constanței - xsoferbeatjandarmi-1675758105.jpg

Articole de la același autor

„Recunosc, am consumat în jur de 3 – 4 beri împreună cu prietenii mei, iar după aceea m-am îndreptat către domiciliu”, acestea au fost cuvintele unui conducător auto depistat în timp ce conducea și consuma băuturi alcoolice, pe drumurile din municipiul Constanța.

Duminică, 5 februarie, orele 17.30, un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile aflat în serviciu pe raza Secției 2 Poliție a observat la intersecția străzii Tulcei cu strada Zmeurei un autoturism marca Audi, de culoare neagră, aflat în trafic, al cărui șofer consuma băuturi alcoolice. Imediat, jandarmii au trecut la monitorizarea mașinii în trafic și au solicitat sprijinul Serviciului Rutier, deoarece situația putea oricând duce la provocarea de victime sau pagube materiale. După aproximativ 5 minute de goană pe drumuri publice aglomerate în cartierul Tomis III, mașina a oprit în fața unui bloc, acela fiind și momentul în care jandarmii au trecut la legitimarea șoferului care a coborât din autovehicul cu o sticlă de bere în mână, precum și a celorlalte persoane aflate în autovehicul. La scurt timp, datorită indicațiilor primite, a sosit și echipajul de poliție care, după efectuarea alcooltestului, au confirmat consumul de alcool, deplasându-se cu conducătorul auto la Spitalul Clinic Județean pentru recoltarea de probe biologice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6665 secunde