Cultură de canabis, descoperită la Constanţa. Un tânăr a fost arestat preventiv

305
Cultură de canabis, descoperită la Constanţa. Un tânăr a fost arestat preventiv - x-cultura-de-canabis-1699524282.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat bănuit de trafic de droguri de risc.


Din cercetări a reieșit că, pe parcursul anului 2023, bărbatul ar fi înființat și întreținut o cultură de canabis indoor, în scopul comercializării.


La data de 8 noiembrie a.c., au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța, fiind descoperite și ridicate patru plante de canabis de 16,7 kilograme (masă verde), dispozitive și produse necesare întreținerii plantelor (sistem de iluminare special și îngrășăminte), 29 de tulpini cu inflorescențe puse la uscat de 576 de grame, precum și inflorescențe uscate reprezentând 852 de grame de canabis.


La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea bănuitului, pentru 24 de ore.
Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă a reținutului, pentru 30 de zile.


Suportul de specializate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și ai Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.


„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmit reprezentanţii Poliţiei Constanţa. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.8523 secunde