Cum se transformă "Am băut doar două beri" în... sticle de whisky și shot-uri de tequila!

1233

Articole de la același autor

Au băut până când abia se mai puteau ține pe picioare, dar cu toate acestea s-au urcat la volanul autoturismelor și au pornit la drum. Iar când au fost trași pe dreapta de polițiști, pe lângă scuza aproape universală „Am băut doar două beri!”, au invocat și cele mai penibile explicații!



Polițiștii constănțeni depistează aproape zilnic, pe șoselele de la malul mării, șoferi care au consumat alcool înainte să se urce la volan. În ciuda faptului că legislația din țara noastră are toleranță zero față de combinația „alcool și șofat”, în ciuda faptului că riscă să se aleagă cu dosare penale sau, mai grav, să pună în pericol viața lor sau a altor persoane, numărul celor depistați sub influența licorii lui Bachus este considerabil. Iar, după cum se poate constata analizând dosarele penale care ajung în fața instanțelor de judecată, inconștienții nu se limitează la „unul sau două pahare de bere” – deși, de cele mai multe ori, asta susțin în primă fază în fața agentului constatator! – și fac colecție de tării: whisky, tequila, țuică etc. Iar explicațiile pe care le dau polițiștilor, atunci când sunt prinși, sunt dintre cele mai penibile!

Prezentăm, în rândurile următoare, câteva cazuri depistate pe șoselele constănțene, sancționate zilele acestea de magistrații de la Judecătoria Constanța, cu închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității. Căci, din fericire, în niciunul dintre cazuri, alcool la volan nu a dus la rănirea unor persoane.

Trei sticle de whisky și mai multe doze de bere, înainte de a se urca la volan

Un navigator cu ani buni de experiență în câmpul muncii a fost condamnat, de curând, de judecători, la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare și 30 de zile de muncă în folosul comunității, în cadrul Primăriei Constanța sau al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Decizia magistraților vine după ce, potrivit anchetatorilor, bărbatul a fost depistat, pe data de 30 octombrie 2019, la ora 19.55, pe strada Cișmelei din municipiul Constanța, la volanul unei Skoda, deși avea o alcoolemie de 2,85 g/l alcool, la analiza de sânge. Inițial, când a fost tras pe dreapta de echipajul de la Secția 2, bărbatul s-a justificat spunând că a băut „două beri”, cu aproximativ jumătate de oră înainte să se urce la volan. Testarea cu aparatul Drager a arătat un rezultat de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, cu ocazia audierii, șoferul a povestit că se întorsese din voiaj în aceeași zi, în jurul orei 15.30 – 16.00. Iar pe drumul de la vapor până acasă a tot băut: trei sticle de whisky, de 50 ml fiecare, alte trei doze de bere pe drumul de la aeroportul din București până acasă, iar acasă a mai băut alte două doze de bere, a câte 0,5 litri fiecare. Apoi, a plecat de acasă pentru a merge la fiul vitreg, întrucât, „deși consumase alcool, se simțea apt pentru a conduce”. Ba mai mult, acesta a susținut că, la ora respectivă, era singur în trafic, deci și pericolul era redus...

A nimerit în sensul giratoriu de la ieșirea din Constanța

Muncă în folosul comunității va presta și un alt șofer, care a provocat o tamponare pe șoseaua I.C. Brătianu, în luna iunie 2022, după ce a consumat alcool. Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc în zona stației peco Lukoil, când un autoturism Skoda a acroșat bordura trotuarului.

„Șoferul a declarat că la data de 14.06.2022, în jurul orei 17:30, într-un bar situat în zona Tomis 3 a consumat băuturi alcoolice, respectiv două sticle de bere alcoolizată a câte 500 ml. În jurul orei 20:30, după ce consumase băuturi alcoolice, a condus autoturismul marca Skoda proprietate personală, iar la ieşirea din Constanţa, în dreptul staţiei de carburant Lukoil, în intersecţia de tip sens giratoriu a pierdut controlul direcţiei de mers către dreapta şi a acroşat bordura trotuarului. Întrucât în urma avariilor produse autoturismul nu mai era deplasabil, a solicitat o autospecială de tractare, iar un angajat al staţiei de carburant a sunat la 112”, au arătat anchetatorii, potrivit rejust.ro. Testarea cu aparatul Drager a arătat 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar singura probă de sânge recoltată a evidențiat o îmbibație alcoolică de 1,69 g/l alcool.

În urma faptei sale, șoferul s-a ales cu o condamnare cu suspendare la un an de închisoare.

Țuica i-a dat curaj: Poliția l-a depistat din cauza unei șicanări în trafic!

Un alt șofer a fost depistat de polițiști după ce, beat fiind, s-a urcat la volan și a început să se șicaneze în trafic cu un alt conducător auto. Fapta a avut loc pe 19 martie 2021, ora 15.00, pe strada Micșunelelor din municipiul Constanța. Scena șicanării a fost observată de un echipaj de la Secția 5, care a tras pe dreapta cele două autoturisme. Iar la volanul uneia dintre mașinile implicate a fost depistat un bărbat abțiguit bine. Testarea cu aparatul Drager a evidențiat 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar probele de sânge au arătat 2,44 g/l alcool pur în sânge, la prima recoltare, și 2,22 g/l alcool pur în sânge, la a doua recoltare. „Fiind audiat în calitate de suspect, acesta a recunoscut fapta pentru care este cercetat, declarând că în ziua de 19.03.2021, în jurul prânzului, în timp ce se afla la domiciliu, a consumat aproximativ 300 ml de țuică. La un moment dat, în jurul orei 14.30, soția sa l-a rugat să meargă la magazin pentru a face unele cumpărături alimentare, însă nu a vrut să meargă pe jos până pe str. Pandurului, la magazin, ci s-a urcat la volanul autoturismului personal. După ce a făcut cumpărăturile, s-a urcat din nou la volanul autoturismului său, cu scopul de a se deplasa către casă. Imediat după ce a virat dreapta, pe str. Micșunelelor, un alt autoturism îi blocase trecerea, fiind un drum îngust, i-a făcut acestuia semn să treacă, însă acesta a devenit recalcitrant și i-a spus că trebuia să se dea la o parte. La scurt timp, a venit un echipaj de poliție, care le-a atras atenția că au blocat intersecția, apoi au verificat documentele, constatând că emana halenă alcoolică”, au mai precizat anchetatorii, potrivit rejust. Pentru fapta sa, șoferul a fost condamnat la 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare și 60 de zile de muncă în folosul comunității.



A condus până a rămas fără combustibil... pe marginea DN 22


Un alt individ va munci în folosul comunității, după ce, vara trecută, într-o dimineață devreme de august, a fost depistat pe marginea DN 22, la volanul unui Land Rover ieșit în afara părții carosabile, beat. Testarea cu aparatul Drager a evidențiat o alcoolemie de 0,91 mg/l, iar testarea din sânge - o alcoolemie de 2,81 g/l alcool pur în sânge. Bărbatul de 29 de ani, de profesie navigator, le-a spus polițiștilor că a petrecut la Vadu, unde a băut trei shot-uri de tequila și vreo 6 pahare de vin, după care a plecat la drum. După vreo 40 de kilometri a rămas însă fără combustibil, astfel că a tras pe dreapta să o aștepte pe mama lui. Bărbatul a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare și 80 de zile de muncă în folosul comunității. Niciuna dintre decizii nu este definitivă, putând fi contestate la instanța superioară. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3455 secunde