Decizie finală privind incinerarea cadavrelor oilor de pe nava răsturnată în portul Midia

606
Decizie finală privind incinerarea cadavrelor oilor de pe nava răsturnată în portul Midia - transportanimalevii-1575508456.jpg

Articole de la același autor

Cadavrele ovinelor din catastrofa navală din portul Midia vor ajunge la un incinerator din județul Tulcea. În primă etapă, însă, nava "Queen Hind" trebuie adusă la mal, operațiune dificilă și costisitoare, după cum arată autoritățile. 


Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit, săptămâna aceasta, la sediul Instituției Prefectului Constanța, pentru a evalua în ce stadiu se află planurile pentru dezeșuarea navei "Queen Hind", pentru ridicarea și incinerarea cadavrelor ovinelor, dar și pentru eliberarea cât mai rapidă a acvatoriului portului Midia. 


Responsabilitatea realizării acestor operațiuni revine armatorului sau asiguratorilor navei. Reprezentanții Autorității Navale Române au ținut legătura cu armatorul dar, până în prezent, au primit doar asigurări că "urmează" să fie prezentat un plan de ranfluare, fără a primi concret, nimic. Dacă armatorul nu va prezenta planul respectiv cât de curând, operațiunile vor fi preluate de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, urmând ca nota de plată să fie trimisă armatorului. 
Costurile la care se ridică operațiunea de ranfluare sunt ridicate. "Nimeni nu poate să estimeze, astăzi, cât de costisitoare poate fi această operațiune. Ca să vă spun, așa, ca idee, în primă fază s-a vorbit de o primă ofertă care a fost făcută înainte de a face calculele referitor la modul cum se va ranflua această navă, a fost o ofertă a Grup Servicii Petroliere, undeva la 1.840.000 euro, cu cinci zile de operațiuni. Ulterior, când au văzut greutatea cadavrelor animalelor, au mărit această sumă, nu cunosc astăzi la cât se ridică. Fiecare zi peste cele cinci zile se adaugă niște costuri estimate la 235.000 de euro pe zi", a afirmat șeful ANR, Alexandru Mezei. 


Pentru a fi posibilă ranfluarea navei, este necesară scoaterea unei porți dintre cadavre. "În primă etapă, trebuie golite punțile 6 și 7 de cadavre, trebuie izolat compartimentul mașinii, silozul de furaje și spațiile de încărcare. În speță, magaziile de sub puntea 6 trebuie izolate cât mai bine, tras cu pompe de mare capacitate apă din ele, creată flotabilitatea navei și apoi, cu o macara, să i se dea un moment de redresare. Oricum nava nu mai poate fi adusă în poziție normală, pentru că, trebuie să vă gândiți, toate animalele care sunt în punțile de jos, toate sunt adunate la bordul tribord, pe dreapta. Apoi, vorbim despre o greutate inițială a mărfii de 691 de tone. Acum vorbim despre o altă greutate, pentru că blana este îmbibată cu apă, deci greutatea unei ori nu mai este de 47 de kilograme ci poate să fie mult mai mult", a adăugat șeful ANR. 


După scoaterea de pe navă, leșurile urmează să fie arse într-un incinerator din județul Tulcea. Până la finalizarea operațiunii, autoritățile supraveghează zona, calitatea apei și se asigură că traficul în portul Midia se desfășoară fără întârzieri. 


Șefii de la centru suflă în ceafa DSV Constanța!
Pe de altă parte, incidentul naval din portul Midia a determinat noua conducere a Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor să acorde un interes deosebit exportului de animale vii. Astfel, noul președinte, dr. Robert Chioveanu, a dispus atât suplimentare medicilor veterinari care realizează controalele loturilor de animale exportate, intensificarea acestor verificări, dar și realizarea unei celule de criză la nivelul autorității care va verifica activitatea celor de la Direcția Sanitar Veterinară Constanța și eficiența controalelor lor!


"S-a dispus ca echipe de inspectori de la nivelul autorității să verifice eficiența controalelor oficiale desfășurate de inspectorii DSVSA Constanța, să auditeze procesul de certificare sanitar veterinară a animalelor destinate exportului și să evalueze procedurile aplicate", au transmis reprezentanții autorității. 


Cât privește animalele salvate de pe nava "Queen Hind", răsturnată în acvatoriul portului Midia, acestea se află într-un adăpost, sub terapie de susținere. "Starea de sănătate a animalelor salvate este monitorizată zilnic, datele fiind transmise celulei de criză de către medicii veterinari care le supraveghează. Oilor, cazate într-un adăpost care le asigură condiții de bunăstare, le sunt administrate în continuare terapie de susținere și tratamente, acolo unde este cazul", au mai arătat veterinarii. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3259 secunde