Descoperire macabră! Cadavrul unui bărbat, găsit în ecluza de la Agigea

516

Articole de la același autor

Cadavrul unui bărbat a fost găsit, ieri dimineață, în ecluza de la Agigea. Macabra descoperire a fost făcută de către angajații Canalelor Navigabile, în jurul orelor 7. Aceștia i-au anunțat imediat pe polițiștii Secției Regionale Transporturi, dar și pe militarii de la Detașamentul de Pompieri Constanța. Recuperarea cadavrului a necesitat mult efort și forță din cauza curenților, dar și a locului în care a fost gă-sit.

Oamenii legii au stabilit că trupul neînsuflețit nu prezenta urme de violență, însă avea urme de mâl, semn că a fost prins pe fundul canalului. Cel mai probabil, cadavrul a ieșit la suprafață odată cu creșterea nivelului apei. Pentru că prezenta semne de descom-punere avansată, oamenii legii au stabilit că trupul bărbatului se afla în apă de mai mult timp. Polițiștii constănțeni spun că bărbatul nu avea asupra sa nici un bun, document sau înscris care să-i ducă pe oamenii legii la stabilirea identității. Când a fost găsit, bărbatul purta pantaloni de trening negri, bluză de trening neagră, bluză neagră, maiou negru și adidași negri, toate de firmă.

După îndelungi cercetări, oamenii legii au stabilit că bărbatul mort se numea Mihai Popa, avea 33 de ani și era din localitatea constănțeană Murfatlar. Dispariția bărbatului a fost sesizată la Poliția orașului Murfatlar încă de pe 1 aprilie. Familia acestuia, fiind îngrijorată, a fugit într-un suflet la poliție, spunându-le oamenilor legii că Mihai a plecat de acasă de bunăvoie, pe 31 martie, și nu s-a mai întors. Se pare că bărbatul nu avea probleme, așa că până la finalizarea cercetărilor, cazul rămâne un mister.

Cadavrul a fost transportat la Morga Cimitirului Central Constanța pentru necropsie, în vederea stabilirii cauzelor decesului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 17 Aprilie 2013
Stire din Diverse : Cadavru găsit plutind
Miercuri, 03 Aprilie 2013
Stire din Social : Delfin mort, găsit pe plaja din Agigea
Pagina a fost generata in 0.935 secunde