Detalii oficiale despre accidentul de la Constanţa, soldat cu DOI MORŢI! "Şoferul autoturismului nu deținea permis de conducere"

427
Detalii oficiale despre accidentul de la Constanţa, soldat cu DOI MORŢI!

Articole de la același autor

Poliţia Constanţa a transmis primele informații despre dinamica tragediei rutiere de aseară, de la Mihail Kogălniceanu, ce a avut loc între un autoturism și un TIR, şi în urma căreia doi oameni au decedat.




Scene de coşmar s-au derulat sub ochii participanţilor la trafic, în seara de 6 februarie. Un accident mortal s-a produs la ieşirea din comuna Mihail Kogălniceanu spre Constanţa, iar în urma evenimentului rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară, doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa.

Potrivit unei informări oficiale venite din partea reprezentanţilor Poliţiei Constanţa, „la data de 6 februarie a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe Drumul Național 2A, între Mihail Kogălniceanu și Ovidiu, între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu, a avut loc un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 20 de ani, și un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, ce era condus de un bărbat, de 56 de ani. Ambele vehicule ar fi circulat în aceeași direcție”, precizează oamenii legii.

În urma accidentului rutier au decedat conducătorul autoturismului și un bărbat, de 21 de ani, pasager în maşină.

Bărbatul aflat la volanul ansamblului rutier a fost testat cu aparatul etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.

Din verificările efectuate a rezultat că șoferul autoturismului nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Polițiștii au deschis o anchetă și strâng probe pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs evenimentul rutier.

Una dintre cauzele luate în calcul este că impactul nu a putut fi evitat, pentru că autoturismul a avut viteză foarte mare. Acul vitezometrului s-ar fi blocat la 150 de kilometri pe oră. Traficul spre Constanța a fost blocat în zonă timp de câteva ore.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5864 secunde