X

Direcția Hidrografică Maritimă, la ceas aniversar. Pentru ce are recunoaștere mondială

232

Articole de la același autor

De aproape un veac, Direcția Hidrografică Maritimă furnizează suportul specializat pentru navele românești și străine care au navigat în partea de vest a Mării Negre. Marți, 23 februarie, instituția a cărei misiune este esențială pentru siguranța navigației a împlinit 95 de ani de la înființare, din 1926.

De asemenea, la data de 23 februarie este marcată, în țara noastră, Ziua Hidrografilor Militari, ca o recunoaștere a contribuției aduse de acești profesioniști la dezvoltarea hidrografiei maritime.

Pentru marcarea acestui eveniment aniversar, la sediul instituției din Constanța, marți a fost organizată o festivitate restrânsă, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară anti-COVID. În acest context, a fost citit Ordinul Șefului Statului Major al Apărării emis cu prilejul aniversării a 95 ani de la înființarea Direcției Hidrografice Maritime, iar locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Navale (SMFN), contraamiral de flotilă Ion-Cristian Lișman, a felicitat personalul DHM pentru realizările marcante aduse domeniului hidrografiei maritime și a acordat, din partea șefului SMFN, Emblema de Onoare a Forțelor Navale unor specialiști ai DHM pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate.

Realizări remarcabile, de-a lungul istoriei

Hidrografii militari au înscris în filele istoriei moderne a României numeroase realizări marcante pentru acest domeniu, încă dinainte de înființarea unei instituții specializate distincte în țara noastră. Astfel, maiorul de marină Mihail Drăghicescu a ordonat ca, pe timpul marșurilor de instrucție, desfășurate pe Dunăre, în anii 1882-1883, echipajele și elevii militari de la bordul navelor românești să execute măsurători hidrografice, pentru a se cunoaște cu precizie șenalul navigabil și obstacolele de navigație existente. Informațiile colectate au fost utilizate de maiorul Drăghicescu pentru întocmirea primei hărți românești a Dunării, în anul 1895, care a fost utilizată până în anul 1904.

În anii 1885-1886, au fost executate primele lucrări hidrografice pe litoralul românesc al Mării Negre, în zona Sulina-Gura Portiței, iar după anul 1893, un grup de hidrografi și hidrologi români, condus de Grigore Antipa, a efectuat mai multe campanii de lucrări hidrografice.

Prima structură de cercetare hidrografică a fost Secția specială pentru lucrări hidrografice la Dunăre și la mare, care a fost înființată în anul 1897. Aceasta a fost condusă de locotenent-comandorul Alexandru Cătuneanu, un specialist hidrograf militar, cu studii de specialitate în Franța, care a avut ocazia să participe la două campanii hidrografice în Orientul Îndepărtat și în Caledonia.

După înființarea Serviciului Hidrografic Maritim, în perioada 1926-1955, hidrografii militari au executat măsurătorile hidrografice la gurile Dunării și prospecțiunile pentru extinderea portului Constanța, au participat la reamenajarea pentru navigație a căilor fluviale și a litoralului și au editat peste 20 de hărți noi de navigație, pentru zona de vest a Mării Negre.

Hărțile de navigație realizate de direcție au QR din 2020

În anul 2012, DHM a devenit cel de-al 27-lea oficiu hidrografic recunoscut pe plan mondial ca producător de hărți electronice de navigație, prin afilierea la Centrul Internațional pentru hărți electronice de navigație (IC-ENC), de pe lângă Oficiul Hidrografic al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Un an mai târziu, IC-ENC a validat și a distribuit pe plan internațional prima hartă electronică de navigație, produsă de specialiști români, „Harta nr. RO405002” (harta electronică echivalentă hârții marine 1.050.02 De la Capul Tuzla la Capul Midia).

Începând cu anul 2016, laboratorul avize pentru navigatori din structura DHM are atribuții specifice în transmiterea de informații de navigație pentru sistemul Aliat Global. În acest context, au fost elaborate publicații nautice noi, care conțin specificațiile tehnice necesare întocmirii hărților navale speciale tip NATO, și toate hărțile de navigație românești au început să fie realizate în sistemul geodezic internațional WGS84.

În perioada 2016-2019, au fost validate de către IC-ENC încă 30 de hărți electronice de navigație, iar din anul 2020 toate hărțile de navigație maritimă întocmite de DHM au cod QR.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5458 secunde