Agenția Națională de Integritate (ANI) îl acuză pe director general Adjunct în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Nicușor Drăgan, de spălare de bani, sesizând în acest sens Parchetul Capitalei.
"În urma evaluărilor demarate la data de 20 iulie 2011, s-au constatat următoarele: indicii referitoare la posibila săvârșire de către Drăgan Nicușor, Director General Adjunct în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută și pedepsită de art. 23 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a efectuării mai multor tranzacții imobiliare cu terenuri, în valoare totală de aprox. 542.300 de euro (în perioada februarie - iunie 2010) - unul dintre ele înstrăinat chiar la o valoare de 34 de ori mai mare decât prețul real al pieței -, și, prin aceeași metodă de supraevaluare a bunurilor, a unor tranzacții suspecte cu autoturisme (în perioada 2006 - 2008, respectiv, 2010 - 2011)", precizează ANI într-un comunicat de presă.
La data de 14 mai 2007, Drăgan a fost numit în funcția publică de conducere.ANI a constatat, în urma procedurilor de evaluare, indicii privind comiterea de către Nicușor Drăgan, director general adjunct în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută și pedepsită de art. 23 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism.
Astfel, ANI a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, cu privire la posibila săvârșire de către Drăgan a infracțiunii de spălare a banilor.