Doi gardieni de la Poarta Albă au povestit judecătorilor cum le-a evadat un deținut de sub nas

399
Doi agenți de la Penitenciarul Poarta Albă au venit ieri în fața judecătorilor pentru a povesti cum a reușit deținutul Florin Matei să evadeze de sub supravegherea lor, la începutul anului.
Bărbatul, condamnat la trei ani și jumătate pentru furt calificat, a reușit să fugă de la punctul de lucru al societății Ambient Construct SRL, situat la intrarea în localitatea constănțeană Valu lui Traian. Drept urmare, Florin Matei s-a ales cu un nou dosar penal, fiind judecat pentru infracțiunea de evadare.
Cei doi agenți de pază au povestit ieri că deținutul a fugit în timpul pauzei de masă, prin escaladarea unui gard înalt de doi metri. Au fugit după el, însă bărbatul a reușit să intre în pădurea de la marginea localității Valu lui Traian și s-a făcut nevăzut. Timp de patru ore, fugarul s-a ascuns în pădure, fiind căutat de numeroase forțe de ordine și câini de urmă. Spre lăsarea serii, Florin Matei a fost prins la o fermă de lângă Murfatlar, fiind reîncarcerat la Poarta Albă.
Următorul termen de judecată în acest dosar a fost acordat în septembrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7554 secunde