Doi hoți au reușit să scape deși polițiștii au tras patru focuri de armă

954
Doi tineri sunt căutați de polițiștii din localitatea Ciobanu după ce au fost somați cu arma să se predea, însă aceștia au fugit.
În cursul zilei de sâmbătă, Dănuț Ifrim, din localitatea Gârliciu, a sunat la Poliție și le-a spus oamenilor legii că Ibram Amet, de 28 de ani, din Hârșova i-a furat un cal și a plecat pe un drum de pământ către localitatea Ciobanu.
Polițiștii au plecat spre zona indicată și au văzut un atelaj hipo în care se aflau doi bărbați, unul dintre ei fiind Amet. Agentul de poliție i-a spus acestuia să oprească atelajul însă bărbatul nu a vrut. Drept urmare, polițistul a scos pistolul din dotare și a tras în plan vertical patru focuri de avertisment, însă cei doi bărbați au fugit mai departe.
Ei sunt căutați de oameni legii și vor fi cercetați pentru furt calificat și ultraj.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.241 secunde