DOSARUL TRANSFERURILOR. Cristian Borcea, Victor și Giovani Becali își vor executa sentințele în regim închis
Articole recomandate
Cu 2 MAI puțini: Un marș al tăcerii între Vama Veche și 2 Mai
30 Aprilie 2024
UPDATE. Accident îngrozitor între Vama Veche și 2 Mai. Unei victime i-a fost amputat un braț
30 Aprilie 2024
Cinci poliţişti au fost trimişi la muncă în folosul comunităţii. Ce infracțiune au săvârșit
28 Aprilie 2024
Frații Victor și Giovani Becali, dar și Cristian Borcea își vor executa pedeapsa în regim închis, a decis, astăzi, Comisia pentru Stabilirea Regimului de Detenție de la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța.
Potrivit reprezentanților Penitenciarului Poarta Albă, urmează ca decizia comisiei să fie comunicată Administrației Naționale a Penitenciarelor, care va stabili apoi în ce penitenciar vor fi mutați cei trei condamnați în dosarul "Transferurilor".
"Comisia întrunită astăzi a decis ca cei trei să execute pedeapsa în regim închis, ceea ce înseamnă că vor fi mutați din Penitenciarul Poarta Albă. Cum am mai spus, aici se poate executa pedeapsă numai în regim deschis și semideschis. Este posibil și în regim închis, dar numai pentru persoanele lipsite de libertate care se află în tranzit, cu un proces pe rolul instanței spre exemplu. Sunt aduși aici, apar în fața magistraților, iar apoi se întorc la penitenciarul de unde provin", a spus purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, Gabriel Botezan, potrivit Mediafax.
Comentează știrea
EscorteDinRomania.ro
3 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...
Articole pe aceeași temă
Marţi, 04 Martie 2014
Marţi, 04 Martie 2014
Joi, 06 Martie 2014
Miercuri, 05 Martie 2014
Marţi, 25 Februarie 2014
Miercuri, 29 Ianuarie 2014
Joi, 23 Ianuarie 2014
Luni, 09 Decembrie 2013
DOSARUL TRANSFERURILOR: Mandate de aducere emise pentru Cosmin Contra, Nicolae Badea și Sică Pușcoci
Marţi, 05 Noiembrie 2013