Inocență spulberată

Drama copiilor abuzați sexual

1201
3
Drama copiilor abuzați sexual - fondcopiiabuzati213770134661-1377059545.jpg

Articole de la același autor

Tragedia unui copil agresat sexual este una extrem de puternică. Psihologii atenționează că aceștia vor rămâne cu sechele psihice. Victima poate prezenta probleme de comportament, inadaptare socială, poate ajunge până la automutilare sau poate chiar să devină la rândul său violator. Terapia și sprijinul familiei îl pot ajuta, însă chiar și în această situație, doar o parte dintre minori își revin.

Copilărie spulberată, aruncată în mizeria unei vieți de coșmar. Violați, supuși la agresiuni sexuale, în mintea micuților se produce un scurtcircuit care îi transformă, la vârsta maturității, în adevărate pericole, răzbunându-se pentru tot ce au suferit.

"De cele mai multe ori, s-a observat că persoana care a abuzat, la rândul său, a fost și el abuzat la vârsta copilăriei. Aceste persoane ajung să se identifice și reușesc să-și învingă aceste temeri, făcând aceleași lucruri pe care le-au pățit. Însă aceste manifestări nu sunt din dorința de răzbunare, ci ca să conștientizeze despre ei că au suferit destul și ceea ce urmează să facă este de fapt o poliță pe care o aveau de plătit", explică psihologul Cristina Gemănaru.

De obicei, cei care abuzează sunt băuți sau drogați

Psihologul spune că, în majori-tatea cazurilor, cei care abuzează nu sunt conștienți pe deplin de ceea ce fac, ci se află sub influența bău-turilor alcoolice sau a stupefiantelor. De obicei, astfel de situații apar în familiile dezorganizate.

"Acest fenomen se întâmplă în familiile destabilizate, acolo unde, de cele mai multe ori, tatăl nu este cel biologic. Pe de altă parte, este vorba despre mediul familial foarte promiscuu, adică există tot felul de dezechilibre în ceea ce privește securitatea familiei sau ambii părinți au un nivel de trai jos sau se confruntă cu probleme ale societății, iar atunci psihicul și întregul lor echilibru emoțional sunt perturbate. De obicei, când o persoană ajunge să aibă astfel de manifestări, se află sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor. Se întâmplă mult mai rar ca persoana respectivă să fie extrem de conștientă și să știe cu precădere ce va urma să facă", afirmă psihologul.

"Copiii vor rămâne cu sechele psihice"

Specialiștii spun că minorii abuzați vor rămâne cu sechele pe care și le vor aminti toată viața. De obicei, copiii nu reușesc să treacă peste tragedia întâmplată și se închid în sine, fără a povesti ceea ce li se întâmplă.

"Categoric, minorii vor rămâne cu sechele psihice și vor avea tot timpul senzația de abandon, pentru că abuzatorul știe foarte bine cum anume să șantajeze emoțional victima, știe ce anume să-i spună și cum anume să-l amenințe pe copil, încât, în cele mai multe cazuri, copiii evită să spună că sunt abuzați sexual. Persoana care abuzează știe exact ce să-i facă acelui copil pentru a-l teroriza la nivel emoțional, astfel încât copiii țin foarte mult timp în ei dramele prin care trec", spune Cristina Gemănaru.

Nici cu consilierea nu trec peste asemenea tragedii

"Cea mai gravă dintre probleme este incapacitatea de a trece peste aceste episoade din viața lui, iar la vârsta adolescenței sau la mo-mentul în care viața sexuală începe să-și facă simțită prezența ca normalitate, ea devine o anormalitate pentru acești copii deveniți adolescenți, datorită faptului că nu pot depăși aceste momente din viața lor. Ei vor avea tot timpul proiec-tată imaginea abuzului. Copiii abuzați vor fi tot timpul acele persoane anxioase sau temătoare, frustrate că oricând cineva are ceva cu ei, nu reușesc să aibă încredere în propria persoană. Doar cu suport de specialitate, o parte dintre ei reușesc să treacă peste această etapă neagră, depinde cât a durat abuzul sexual, cât de intens a fost realizat, pentru că afecțiunea este extrem de puter-nică. Pe de altă parte, acești copii vor fi foarte închiși în ei, se vor simți per-secutați în orice moment de către cineva", mărturisește psihologul.

Cum recunoști un minor agresat

Părinții care bănuiesc că este ceva în neregulă cu micuțul lor trebuie să fie foarte atenți la dureri în zona vaginală / anală, înroșirea sau lezarea orificiului anal sau vaginal, insomnie, tulburări alimentare, pierdere mare în greutate sau îngrășare, regresie (copilul face pipi în pat, își suge degetul), anxietate, panică, cunoștințe sexuale care nu sunt în acord cu vârsta lor, izolare, îngrijorări excesive, nervozitate în prezența adulților, în special a bărbaților. 

Comentează știrea

Senator Marian Vasiliev
21 august 2013
Sanctionarea drastica a pedofililor

Va multumesc pentru articolul publicat, articol ce se potriveste " ca o manusa" cu campania de sensibilizare a cetatenilor cu privire la proiectul viitoarei legi ce are ca obiect sanctionarea pedofililor, mai exact aplicarea asa-numitei" castrari chimice" pentru cei care comit abuzuri sexuale impotriva copiilor cu varsta mai mica de 15 ani. La propunerea Bisericii Ortodoxe Romane, vom extinde sanctiunea si asupra violatorilor recidivisti. Cum inca legea nu a fost depusa la Senat, proiectul fiind in momentul de fata la stadiul de dezbatere publica, sunt interesat de orice propunere ce poate imbunatati viitorul act normativ. Va rog sa-mi trimiteti propunerile dvs la adresa de email: [email protected]. Va multumesc.

Adina
21 august 2013
Pedeapsa aspra pentru pedofili

Da foarte bun subiect si problema ce ar trebui rezolvata in Romania in stare de urgenta,pentru ca numarul,pedofililor este din ce in ce mai mare pe zi ce trece si infricosator.Vin cu o propunere, ca la pedofilii din Romania sa fie odata aprobata legea castrarii chimice ,dar in acelasi timp si pedepsiti aspru, iar pedeapsa lor sa fie de lunga durata sau pentru totdeauna,cel putin cei care sunt recidivisti ar trebui o lege aspra de tot ca in tarile Islamice.

noni
21 august 2013
categoric

Trebuie pedepse aspre si categorice. Sustin orice demeres in acest sens si nu numai pt pedofili.

Articole pe aceeași temă

Luni, 19 August 2013
Stire din Cetățenești : Până unde poate duce gelozia
Pagina a fost generata in 0.3183 secunde