Drogaţi sau beţi, la volan, în weekendul de Rusalii. Aşa au fost găsiţi zeci de şoferi, la Constanţa

309
Drogaţi sau beţi, la volan, în weekendul de Rusalii. Aşa au fost găsiţi zeci de şoferi, la Constanţa - img20220611wa0006-1655117951.jpg
Au fost Rusaliile, iar poliţiştii din Constanţa s-au pregătit temeinic, cu efective sporite, pentru a fi cu ochii pe şoferii indisciplinaţi.
 

Astfel, în perioada 10-13 iunie a.c., oamenii legii constănţeni, sprijiniţi de poliţişti rutieri ai Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi ai altor inspectorate de poliţie judeţene din ţară, au desfăşurat o acţiune cu efective mărite pentru prevenirea şi combaterea consumului de alcool şi substanţe psihoactive la volan.


Astfel, peste 3.300 de conducători auto au fost testaţi cu aparatele etilotest şi drug-test.


În urma activităţilor, au fost aplicate 89 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 40 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice (sub limita de infracţiune), conducătorilor auto fiindu-le reţinut, în vederea suspendării, permisul de conducere.

De asemenea, au fost retrase 40 de certificate de înmatriculare.


Totodată, poliţiştii rutieri au constatat 57 de infracţiuni, dintre care 34 pentru conducere sub influenţa substanţelor psihoactive, nouă pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, şase pentru conducere cu permisul suspendat, două pentru refuz de recoltare a mostrelor biologice de sânge şi patru pentru deţinere de droguri de risc, potrivit Legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului de droguri.
 

La activităţi au participat şi specialişti ai Agenţiei Naţionale Antidrog Constanţa, pentru consilierea conducătorilor auto depistaţi sub influenţa substanţelor psihoactive.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6648 secunde