Drone observate în apropiere de aeroportul Mihail Kogălniceanu. Parchetul Militar face investigații

736
Drone observate în apropiere de aeroportul Mihail Kogălniceanu. Parchetul Militar face investigații - drone-mihail-kogalniceanu-1713276877.jpg

Articole de la același autor

Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu.


Acestea erau, probabil, de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi reduse, au declarat pentru news.ro reprezentanţii MapN, care au precizat că în acest caz a fost sesizat Parchetul Militar.


Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au declarat, marţi, că luni, în intervalul 22.30 - 00.30, personalul aflat în serviciul de pază în cadrul Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu a raportat prezenţa în aer, în zone din apropierea Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu”, a unui sistem aerian fără pilot (dronă) şi, ulterior, a încă două asemenea sisteme.


„Dronele, care au fost observate prin mijloace electronice, optice şi vizuale, au fost de mici dimensiuni, cel mai probabil de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi reduse. Conform procedurilor, s-au luat toate măsurile de menţinere a siguranţei în spaţiul aerian, fiind informate cu celeritate organele civile de trafic aerian cu privire la această situaţie. De asemenea, au fost aplicate, în repetate rânduri, contramăsuri de tip război electronic, contactul radar şi vizual cu ultimele două sisteme fiind pierdut în jurul orei 00.30”, a transmis Ministerul Apărării Naţionale.


Reprezentanţii MApN au adăugat că Parchetul Militar a fost sesizat de comanda Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege în astfel de situaţii.


De asemenea, la nivelul unităţii militare a fost numită o comisie de cercetare a evenimentului, condusă de şeful de stat major al Bazei 57 Aeriană.


„Reamintim că, în conformitate cu prevederile HG 859/2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spaţiul aerian naţional, art. 5, alin. (1), lit. c), operarea oricărui tip de aeronavă, inclusiv cele fără pilot, în porţiunile de spaţiu aerian rezervat, segregat sau în zonele restricţionate se poate realiza numai în condiţiile autorizării accesului de către unitatea de trafic care efectuează controlul traficului aerian în zona respectivă. Nerespectarea acestor reguli constituie contravenţie, conform art. 11, lit. g), sancţionată cu amendă de la 5.000 la 9.000 de lei aşa cum este stabilit la art. 12, alin. 3 din acelaşi act normativ menţionat”, a mai transmis Ministerul Apărării Naţionale.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2748 secunde