Ei au omorât-o pe femeia din cartierul Palazu Mare

719
Ei au omorât-o pe femeia din cartierul Palazu Mare - 066dfa450a5dac5029615a5581cc0e7d.jpg
Magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus, ieri, arestarea preventivă a celor doi suspecți care au săvârșit crima din cartierul constănțean Palazu Mare. În urma deliberărilor, judecătorii au emis mandate de arestare, pe o perioadă de 29 de zile, pe numele lui Mugur Pleșca, de 18 ani, și Viorel Carapcea, de 46 de ani, ambii din Constanța. Cei doi sunt acuzați de omor deosebit de grav, tâlhărie și viol.
În noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, Mugur Pleșca și Viorel Carapcea au consumat mai multe băuturi alcoolice, în camera dintr-o casă unde stăteau cu chirie. Când și-au dat seama că nu mai au cu ce lua băutură, ei au stabilit să se ducă peste una dintre vecinele care tocmai luaseră pensia, pentru a face rost de bani. Așa au ajuns la locuința Mariei Aanei, de 59 de ani. Cei doi știau că ea locuiește singură de patru ani de zile, de când îi decedase soțul, așa că nu și-au făcut prea multe probleme că vor fi prinși de cineva.
Ajunși la locul stabilit, cei doi au intrat în curtea casei, după ce au sărit poarta de acces, dinspre stradă, deoarece era încuiată cu un lanț cu lacăt, după care, nereușind să pătrundă în locuință pe ușă deoarece și aceasta era legată cu un lanț, au forțat fereastra de la imobil intrând înăuntru.
Maria Aanei stătea într-un fotoliu, în camera de zi, și se uita la televizor. De frică, ea a început să țipe când s-a trezit în casă cu cei doi bărbați.
Fără să stea pe gânduri, indivizii au apucat-o fiecare de câte o mână și au trântit-o pe podea.
Mai mult, Viorel Carapcea a dezbrăcat-o cu forța și a violat-o. În tot acest timp, Mugur Pleșca era în aceeași cameră și căuta bani.
După aceea a întreținut și el raport sexual cu femeia, moment în care victima le-a spus că i-a recunoscut și o să-i reclame. Drept urmare, tâlharii au început să se gândească cum să scape de victimă, astfel că Pleșca a luat un cuțit și a început să o lovească cu sălbăticie pe tot corpul. În total 11 lovituri de cuțit, după cum au stabilit medicii legiști, în urma efectuării necropsiei.
Când au văzut că nu mai mișcă, cei doi au fugit, uitând arma crimei la fața locului, lucru care i-a ajutat enorm pe criminaliști.
Cadavrul Mariei Aanei a fost găsit, luni, de o vecină care s-a dus la ea în vizită. Femeia a sunat la poliție iar oamenii legii au reușit, în numai 24 de ore, să îi prindă pe asasini.
Potrivit anchetatorilor, în timpul audierilor cei doi au recunoscut faptele, însă au dat vina pe faptul că erau beți și nu știau ce fac.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7957 secunde