Fenomenul „Zombie”, pe străzile Constanței. „Din două fumuri, nu mai știu de mine!”

2623

Articole de la același autor

„Din două fumuri dintr-o țigară cu etnobotanice, nu mai simt nimic!” – este mărturisirea unuia dintre tinerii surprinși, la un moment dat, în stare aproape inconștientă, pe străzile Constanței. Etnobotanicele le iau mințile și îi transformă în „zombie”, cum au fost denumiți, generic, de opinia publică.

Căzuți pe stradă sau pe bănci din parc, în stări letargice sau sprijinind cu greu un perete sau un stâlp de iluminat, aproape inconștienți. Astfel sunt întâlniți pe stradă tinerii consumatori de substanțe psihotrope. „Zombie” – astfel au fost denumiți de opinia publică, având în vedere că apariția lor se aseamănă izbitor de mult cu cea a personajelor ireale din filme. În anii trecuți, înainte de pandemie, constănțenii semnalau în mod frecvent întâlnirea acestor consumatori, în situații alarmante, în diverse zone ale orașului: pe bănci, în parcuri, în fața scărilor de bloc. Restricțiile impuse de pandemie a rărit aceste situații. Dar restricțiile au început să fie anulate, iar consumatorii de etnobotanice, ajunși în stări deplorabile, și-au făcut din nou apariția. „Am întâlnit un tânăr într-o stare aproape inconștientă, în centrul municipiului, pe strada Ștefan cel Mare. Abia se putea ține pe picioare, părea rupt de la jumătatea corpului, era sub influența unor substanțe interzise, în mod evident. Eram cu copilul, m-am oprit, voiam să îl ajut, dar m-am speriat. Se uita prin mine parcă nici nu mă vedea, abia dacă lega două cuvinte”, ne-a semnalat Valentina F., cititoare a „Cuget Liber”.





Apelați la 112, nu treceți nepăsători!

Responsabilii din lupta împotriva consumului de droguri recomandă cetățenilor ca, în momentul în care întâlnesc tineri în astfel de situații să apeleze la numărul unic de urgență 112 și să solicite asistență medicală. Substanțele chimice din compoziția așa numitelor etnobotanice sunt periculoase, iar efectele pot fi dintre cele mai nocive. Mai mult, apropiații sunt îndrumați să solicite sprijin în tratarea dependenței de stupefiante la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța.

„Au fost situații în care, în baza informațiilor furnizate, am reușit identificarea a doi dintre tinerii surprinși în astfel de ipostaze, au venit la centru și au primit asistență psihologică și medicală”, ne-a declarat comisarul șef Cristian Marius Oprișan, șeful CPECA Constanța. Compoziția substanțelor psihotrope, etnobotanice, este într-o continuă modificare, în permanență fiind introduse substanțe din ce în ce mai puternice, iar urmările se văd, atât în sănătatea tinerilor consumatori, cât și „aparițiile” lor. De altfel, unul dintre tinerii care a ajuns în grija centrului a recunoscut că, dacă în trecut fuma o țigară sau două cu etnobotanice, „acum, din două fumuri, nu mai știu de mine!”.



În altă ordine de idei, pe parcursul lui 2020, un număr de 171 de consumatori de substanțe ilicite au solicitat sprijinul specialiștilor din cadrul CPECA Constanța, pentru tratarea dependenței, mai mulți decât în anii anteriori (153 în 2019 și 141 în 2018).



Etnobotanicele, drogurile preferate de consumatori!


Etnobotanicele sunt mai ieftine și mai accesibile – s-a ajuns să fie comercializate, pe străzile Constanței, de bișnițarii de țigări de contrabandă, oamenii legii având numeroase dosare penale în care vechii bișnițari sunt anchetați în prezent pentru trafic de droguri! -, iar prin urmare sunt cele mai consumate droguri. Potrivit celor mai recente studii, din totalul consumatorilor cu vârste între 15 și 64 de ani, cei mai mulți, 6,3% au consumat etnobotanice, în vreme ce 6,1% au consumat cannabis. 





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 12 Septembrie 2020
Stire din Eveniment : Tânăr de 19 ani, prins drogat, la volan
Miercuri, 02 Septembrie 2020
Stire din Eveniment : Drogat la volan, prin stațiunea Mamaia
Pagina a fost generata in 1.7425 secunde