Scandal și disperare

Fetița Larei Șaban, recuperată de polițiști și trimisă în Turcia

628
Fetița Larei Șaban, recuperată de polițiști și trimisă în Turcia - casalarasaban5-1340136925.jpg

Jale mare, ieri, la vila mamei Larei Șaban, tânăra ucisă, se pare, de propriul frate și de cel mai bun prieten al său. Lupta pentru micuța de doar trei ani a femeii, purtată, spun unii, în numele dragostei pentru singurul copil al frumoasei Lara, pe când alții sunt de părere că singurul interes ar fi cel financiar, a fost tranșată, ieri, cu ajutorul polițiștilor și procurorilor constănțeni.

Ieri dimineață, mai multe echipaje de Poliție, procurorul Andrei Bodean, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, dar și repre-zentanți ai Direcției Județene pentru Protecția Copilului Constanța au descins la locuința mamei Larei Șaban, Elvie Ghilbidan. Scopul vizitei: înapoierea fetiței de trei ani a tinerei ucise, Alya, către tatăl său, Arda Ekrem Eray, cel care apare, de altfel, în certificatul de naștere al minorei. Acesta ar fi nepot și coleg de partid al politicianului de la Istanbul, Hüsseyin Sipahi, presupu-sul iubit al Larei Șaban și cu care aceasta le-a spus rudelor că o are pe micuță.
Din câte se pare, tatăl real a încercat, în ultimele săptămâni, în repetate rânduri, să-și ia copilul de la familia Larei. Dar pentru că rudele s-au opus, el a mandatat mai multe persoane pentru a face toate demersurile în a-i recupera copilul.
Pentru că mama Larei a refuzat să i-o dea pe micuță, tatăl a fost nevoit să depună plângere penală pe numele bunicii materne, pentru lipsire de libertate, acesta fiind și motivul pentru care oamenii legii au "descins", ieri, în curtea familiei Larei Șaban.
După numeroase "negocieri" și expuneri de păreri din partea avocaților familiei, prin care s-a încercat orice modalitate de a o păstra pe fetiță în grija familiei, polițiștii și procurorii au decis, într-un final, ca micuța, însoțită de o persoană mandatată, dar și de sora Larei, să meargă la tatăl ei, în Turcia.
Mama Larei Șaban a avut nevoie de intervenția medicilor, pentru că, la un moment dat, i s-a făcut rău din cauza stării tensionate în care se afla.

Test poligraf picat de cei doi suspecți
Pe de altă parte, cei doi suspecți de uciderea cu sânge rece a Larei Șaban, respectiv fratele ei - Gilberto Ghiunal Șaban și cel mai bun prieten al lui, George Davidescu, care au fost supuși, la finele săptămânii trecute, testului poligraf, se pare că nu au fost sinceri în fața anchetatorilor. Cei doi au încercat să ascundă aspecte importante în ceea ce privește uciderea Larei Șaban, astfel că răspunsurile lor au fost catalogate, în cazul unora dintre întrebări, ca fiind mincinoase.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 19 Iunie 2012
Stire din Monden : Jojo ar mai vrea doi copii
Miercuri, 13 Iunie 2012
Stire din Social : Copilărie cu dor de părinți
Pagina a fost generata in 0.3133 secunde