Fostul polițist acuzat că și-a omorât bunicul vrea să fie liber

2129
< 1 min citire
Fostul polițist Adrian Dorobanțu, în vârstă de 38 de ani, aflat în stare de arest preventiv pe motiv că l-ar fi omorât pe bunicul lui, Dumitru Udriște, de 85 de ani, încă nu și-a angajat un avocat, chiar dacă solicitase un termen special pentru asta. Tribunalul Constanța i-a acordat, ieri, un termen de grefă, pentru data de 12 februarie, pentru a-și studia dosarul, iar termen de fond a fost stabilit pentru data de 2 martie. Judecătorii au pus în discuție menținerea stării de arest preventiv, iar avocatul din oficiu a solicitat punerea în libertate a lui Dorobanțu. El a spus: "să luăm în considerație că eu am solicitat sprijinul Salvării și Poliției, eu am sunat la 112. Un om care se consideră vinovat nu ar fi procedat așa" - a declarat Dorobanțu. Instanța a rămas să se pronunțe cu privire la starea de arest a inculpatului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0375 secunde