Viol pe-un pat de nea

Într-o scorbură pe harta Europei, ninge. De zile în șir, omătul se așează insistent, vitalizat de un viscol și mai încăpățânat. Nu cere socoteală nimănui și troienește. Troienește vieți, destine, îngheață sângele unui popor și așa paralizat de sărăcie și neajunsuri.
Cu degetele degerate, țâșnind prin mănușile decapitate în vârf, cu bocancii crăpați în bot și pantalonii rupți în fund, cu țeasta îndesată într-o căciulă roasă de molii, țara se deszăpezește. Încearcă, dar nu reușește. Probabil că tot soarele va azvârli cu antiderapant pe jos, în timp ce Celsius va strânge troienele grămadă și le va ascunde în pământ. Până atunci, înfruntăm urgia, cum s-ar spune pe la Realitatea TV, plângându-ne de milă cum omătul ne asasinează confortul și afacerile. Puțini pun însă mâna pe lopată. De la geamurile aburite se scurg lacrimi, se varsă înjurături în avalanșe, rostogolind către autorități și vreme Dumnezei, mame, morți, răniți. Așteaptă ca cineva să vină să le ia troienele din fața blocului, din poarta casei, să le elibereze locurile de parcare, să-i facă fericiți.
Cu primul fulg, vine și prima grijă adevărată - mașina. Oare pot pleca de pe loc, oare mai pornește?, și ne aruncăm ca niște șacali orbi cu fărașe, mături și lopățele să eliberăm averea familiei din captivitatea zăpezilor. Trebuie să meargă, nu există "nu pot". Și dă-i, și sapă cu orele pe lângă Afrodita, Manuela sau Nărăvașa (ce oameni sunt ăștia care își botează mașinile și le mai și duc la Biserică să le sfințească…), aruncând, dacă se poate, zăpada exact în mijlocul drumului. Toată scara te împinge, vecinii fac consiliu. Dacă-i dai ușor, cu balans, în a doua, sigur o ia. Și reușești, ești bucuros, până la prima intersecție. Unde roțile, gen opincă cu pneuri de vară cele mai recomandate, patinează cretine prin zăpada afânată. Nu merge. Iar consiliu. De data asta cu tine însuți, fiindcă nu te mai ajută nimeni. Ceilalți te ocolesc ușor, scuipându-ți printre dinți o înjurătură dureroasă de "fiți-ar troaca a naibii". Te doare fiindcă mașinuța ta, indiferent de câte sute de mii de kilometri are, chiar dacă poartă numere de Bulgaria, este a ta, parte din mândria ta de șofer rebel.
Scormonești cu mâinile pe la roți, accelerezi din nou, până devii o problemă pentru ceilalți. Abia atunci, dacă ai noroc, s-ar putea găsi unul, doi să îți dea o mână de ajutor. Și pleci mai departe. Istorioara se repetă la fiecare intersecție, până ce ajungi la destinație. Asta dacă ești destul de perseverent și nu îți abandonezi curajul în vreun nămete de pe marginea drumului. Alții, mai curajoși, se încumetă cu pieptul gol la drumuri lungi, de sute de kilometri. Pe ei îi vedem plângând prin nămeți, intervievați de vreun reporter zgribulit (preferații mei sunt Cristian Zărescu și Cătălin Radu Tănase), cum au pierdut avioane spre țările calde. Sunt indignați că nu au fost lăsați să treacă prin viscol cu mașinile lor 4X4. Nu de alta, oameni buni, dar sunt sigur că troienele de doi metri înălțime s-ar topi de emoție când v-ar vedea marca de pe mașini și și-ar îneca ofticate orice tentativă de viscol când ar simți cum le suflați în nas, prin geamul fumuriu, ușor deschis, fumul de trabuc cubanez. Numai în sufletul troienelor de zăpadă să nu fii, simțind umilința și înfumurarea șmecherilor cu Jeep. Ce dacă nici măcar escavatoarele de la deszăpezire nu au reușit să treacă. Ele nu trebuie să ajungă în Brazilia. Deci, caramba!
În același timp cu dezastrul de la noi, Statele Unite ale Americii se confruntă cu cea mai mare cădere de ninsori din ultimii 90 de ani. Adică zăpadă adevărată, nu ca la noi. Americanii, însă, în loc să se lamenteze la televizor sau sub plapumă, au pus mâna pe lopată și au ieșit în stradă. Milioane de voluntari participă, în marile orașe, la deszăpezire, dând o mână de ajutor autorităților.
Așadar, degeaba ne plângem de milă, cerând o schimbare, atâta timp cât noi nu ne schimbăm. Și, din păcate, am mai picat un test. De sute de ani ne înving "inamicii", "dușmanii", ploile și ninsorile pentru că nu am învățat să fim solidari, să fim uniți, să ne ajutăm noi, înainte de a cere să fim ajutați.