Capul plecat

Statul român a devenit o povară mult prea grea pentru români. Statul român nu funcționează în spiritul legilor și cu scopul de a-și proteja și ajuta cetățenii. Statul român seamănă mai degrabă cu o caracatiță canceroasă, care infectează cu tentaculele ei tot ce înseamnă corectitudine, calitate, competență. Ucide cu sălbăticie și ultima fărâmă de mândrie a românului, călcându-l în picioare, umilindu-l, transformându-l într-un animal hăituit de legile și instituțiile propriei țări.
Ne-a eutanasiat, în timp, simțurile, ne-a paralizat reflexele sociale, ne-a extirpat cu forcepsul orice zvâcnire și tresărire. Ne rușinăm de propria neputință, plecăm smeriți capul sub nesimțirea și indolența celor pe care noi îi plătim. Îi mulțumim din suflet funcționarului nervos pentru orice ștampilă și semnătură, după ce ne-a ținut cu orele în frig, în ploaie, la ușă, pentru a nu face gălăgie în birourile lor călduroase, în care mirosul de cafea caldă scotocește prin toate ungherele. Ne lăudăm apoi familiei, cunoscuților, cu senzația unei victorii abile, mărturisindu-le glorios că am smuls de la sistem ceea ce doream și ceea ce era dreptul nostru.
Uităm de sictirul, sila și disprețul cu care am fost tratați, ne ștergem umilința de pe chipuri. Ne strecurăm mai departe în viață. Iar când ajungem din nou la poarta statului român, plecăm iarăși capul. Pentru că luxul de a fi tratat decent costă al naibii de mult. Câți nu ar vrea să poată intra în Primărie cu actele la subraț și în jumătate de oră să plece cu problema rezolvată, câte mame nu ar vrea să poată naște cu doctorul lângă ele și nu asistate de brancardier sau vreo infirmieră țâfnoasă, câți părinți nu ar vrea să își salveze copiii bolnavi dar statul român îi osândește la moarte. Mecanismele instituționale se pun greu în mișcare pentru cetățeanul de rând, dacă sistemul nu este stimulat cu o "mică atenție", îndesată într-un plic sau în vreun buzunar. Corupția a devenit o stare de fapt pentru român, a devenit un lucru cotidian fără de care nu ai acces nici la cele mai elementare servicii. Riscurile de a te încăpățâna să evadezi din acest sistem sau neșansa de a nu-ți permite să pui umărul la evoluția lui te transformă în victimă sigură. Într-un final, poate, cineva te va descoperi pe o targă pe holul unui spital în timp ce îți dai ultima suflare, nebăgat în seamă.
Sistemul este atât de bolnav încât a ajuns, cu timpul, să genereze cetățeni "bolnavi". Elevii și studenții sunt învățați să dea șpagă, să promoveze cu mită, să fie competenți doar pe baza banilor pe care îi cotizează, eliminând din jocul educațional cunoștințele, inteligența sau competențele. Bacalaureatul este probabil cea mai mare formă mafiotă din învățământul românesc. În funcție de liceu există tarife pentru probele orale și pentru cele scrise, se fac chete înaintea examenului și, în baza unui "regulament" împământenit de ani, tot sistemul educațional se hrănește din această corupție. Mai mult pentru președinții de comisii și inspectorii școlari, mai puțin pentru profesorii supraveghetori, care nu trebuie decât să închidă ochii. Notele sunt pe măsură. Vă mai mirați că 99% dintre elevii constănțeni ajung să promoveze onorabil BAC-ul, când 60% dintre ei nu știu să scrie corect și să facă o adunare? Toată frunzărimea din învățământ cunoaște lucrul acesta, dar nu își asumă nimeni nicio reacție. Toți mănâncă o pâine, fie ea și neagră.
În ritmul acesta, însă, s-a dinamitat calitatea, performanța, succesul unui sistem educațional care, până în urmă cu vreo 15 ani, era puternic. Am ajuns să ne mândrim cu o mână de olimpici, cărora, însă, statul român le pregătește cu migală certificate de șomeri de lux. Singura lor șansă ar fi meleagurile străinătății, dacă nu ar vrea ca România să le ucidă visele.
Toată viața vei da bani. Taxe, impozite, biruri. Așa se poartă în toată lumea civilizată. Însă, spre deosebire de toată lumea civilizată, statul român nu îți dă nimic înapoi de acei bani. Îți evaporă banii în buzunarele clientelei politice, care se îmbogățește pe spinarea ta. Tu te întorci apoi pe stradă, mergând pe jos sau cu troleul la serviciu. Același noroi, aceleași gropi, aceleași trotuare cotropite de mașini, aceiași rahați pe jos, aceleași haite de maidanezi care te încolțesc seară de seară între blocuri. Aceeași Românie.