Farul a bătut o echipă din prima ligă a Ucrainei

1901
Farul a bătut o echipă din prima ligă a Ucrainei - 501510c9ce823d6f2d88e8de67085f66.jpg
Al cincilea meci amical din Antalya, jucat, ieri, contra lui Kryvbas Kryvoy Rog, le-a adus "marinarilor" și prima victorie, un succes cu 2-1 consfințit de golurile lui Cristocea și Chico.

Clasată pe ultimul loc în campionatul Ucrainei, Kryvbas a deschis scorul, în minutul 22, dintr-un penalty acordat gratuit însă. Farul a reușit să revină rapid pe tabelă, grație golului din lovitură liberă de la 18 m reușit de Cristocea în minutul 28. 1-1, scor cu care s-a intrat la pauză. În partea secundă, "marinarii" s-au desprins decisiv în minutul 60, în urma golului lui Chico (pasă decisivă Matei).
"A fost un meci foarte bun al nostru. Sunt mulțumit de evoluția băieților", a declarat, pentru "Cuget Liber", Giani Nedelcu, patronul Farului.
"Jocul echipei ne satisface. Chiar și în acele înfrângeri categorice, am evoluat bine, diferența fiind făcută de greșeli individuale sau de erori de poziționare în teren", ne-a spus și antrenorul secund Vasile Mănăilă.
Tehnicienii fariști au început meciul de ieri cu o așezare 4-1-4-1, care s-a schimbat în ultimele zece minute în 4-4-2, cu Doicaru și Fatai în atac. La Farul a debutat ultima achiziție, Emil Ducu Ninu, a cărui evoluție le-a dat satisfacție antrenorilor.
Astăzi, de la ora 11, constănțenii susțin ultimul amical din Antalya, cu Șahtior Soligorsk (Belarus, prima ligă, locul șase), meci în care principalul Ștefan Stoica le va da credit fotbaliștilor care au jucat mai puțin până acum.

FC Farul - Kryvbas Kryvoy Rog 2-1
Au marcat: Cristocea (min. 28), Chico (min. 60).
FC Farul: Vlas - Mățel, Ninu, Larie, Gaston - B. Teekloh - Cristocea, Păcuraru (min. 80, Henry), B. Andone (min. 85, Fatai), C. Matei (min. 75, Mansur) - Chico (min. 80, Doicaru).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3413 secunde