Farul a remizat cu prim-divizionara rusă Amkar Perm

1691
Farul a remizat cu prim-divizionara rusă Amkar Perm - 13f82e34e49d957bf47270f8556b0d97.jpg
"Marinarii" au susținut, ieri, al doilea meci amical al stagiului din Antalya, iar mâine au din nou programată o partidă de verificare. Seria amicalelor se încheie pe 10 februarie, contra unei prim-divizionare din Belarus.

După 0-1 cu FC Gyeongnam (Coreea de Sud), Farul a înregistrat o remiză, 2-2, ieri, în al doilea amical din Antalya, susținut împotriva echipei ruse de primă ligă Amkar Perm, clasată pe locul 13 în ediția precedentă de campionat.
"Marinarii" au condus cu 2-1 la pauză, după golurile lui Larie (min. 4) și Marius Ene (min. 30). Rușii au egalat prima dată în minutul 25, iar apoi în minutul 55, când au stabilit scorul final.
Forțat de accidentările lui Sardescu și Vlas, antrenorul Farului, Ștefan Stoica, a recurs din nou în poartă la soluția Cătălin Grigore (Unirea Urziceni). "Mourinho" a început meciul într-un sistem 4-4-1-1, mizând pe: C. Grigore - Mățel, Păcuraru, Larie, Gaston - Pantelie, B. Teekloh, B. Andone, C. Matei - Cristocea - M. Ene, iar în repriza a doua i-a mai trimis pe teren pe Ignat (care a debutat cu această ocazie la Farul), Andrade, Mansur și Doicaru.
"În repriza întâi, echipa a jucat bine, dar, după pauză, calitatea meciului a fost afectată din pricina ploii și a vântului puternic", a declarat Sevastian Iovănescu, președintele executiv al Farului.
Constănțenii susțin următorul meci amical mâine, cu echipa secundă a Kryliei Sovetov Samara (Rusia). Ultimele două partide ale stagiului sunt programate sâmbătă, 6 februarie, cu NK Hrvatski Dragovoljac (locul cinci în liga a doua a Croației, la finele turului), și miercuri, 10 februarie, cu Șahtior Soligorsk (locul șase în prima ligă din Belarus). Inițial, data de marți, 9 februarie, figura și ea cu joc amical, dar, până la urmă, Farul a renunțat a mai juca în acea zi, rămânând cu cinci meciuri în Turcia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 02 Februarie 2010
Stire din Sport : Farul are probleme de lot în Antalya
Pagina a fost generata in 0.3611 secunde