Ne mișcăm și noi mai cu doctrină?

Ieri, Ion Iliescu, președintele de onoare al PSD - figură care mie, personal, îmi pare de-a dreptul odioasă - vorbea despre… pardon!, citea ceva despre perioada de declin a stângii europene. Își recita discursul cu patos, depunând mari eforturi pentru a fi convingător. Îl ascultau microfonul, scaunele și draperiile din sală, pentru că proaspăt revigoratul Adrian Năstase, fostul om politic Mircea Geoană și Liviu Dragnea, băiatul care "se mișcă bine", aveau chestiuni mai importante de disecat, tratamentul aplicat lui Iliescu fiind o nedisimulată indiferență.
Când, ce să vezi, ce s-auzi? Iliescu, eternul, neobositul lider, "de onoare", evident, că doar o poartă mereu la el (nota mea - onoarea), s-a întrebat retoric și teatral: "Ce am învățat din punct de vedere ideologic în acești 20 de ani?". Surprinzătoare "luare de poziție" dacă ținem cont de faptul că ea vine tocmai din partea celui care a patentat practic dreptul celor care nu mai au nimic de zis de a-și deversa în spațiul public toate resturile de discurs, toate penibilele rămășițe ale unei îndoielnice identități doctrinare…
Ce n-am învățat în cei 20 de ani de la revoluție? Asta ar fi fost, cred, întrebarea oportună. Păi… n-am învățat încă faptul că doctrinele și ideologiile nu se definesc și paradefinesc într-un week-end în Poiana Brașov, pe pârtie, în sauna de la hotel sau în timp ce ne bucurăm de cornurile cu ciocolată de la micul dejun și unde, drept bonus, scoatem din pălărie și un iepuraș alb care ține între lăbuțe noul statut al partidului. N-am învățat nici acum că nu din ezitare și confuzie, impostură și cameleonism ne construim doctrinele. N-am înțeles și poate că nici nu ne-am dorit asta, tot ce se poate, că o nouă politică de cadre presupune mai mult decât un interviu acordat unei publicații în care bla, bla, bla… fără a face, însă, măcar un pas în direcția asta. Iar aici îmi amintesc de câțiva papagali constănțeni care, înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale, băteau la ușa Organizației PD-L Constanța pentru a-și demonstra, vezi Doamne, fidelitatea față de un partid care se definește ca popular european și față de cel care a obținut al doilea mandat de șef al statului. Unde erau ipocriții ăștia cu două, cu trei luni înainte de alegeri?!?
Ce ne-a scăpat în cei 20 de ani care au trecut de când ne tot obișnuim cu tranziția propriilor noastre chipuri în oglindă, în fiecare dimineață? Probabil că, undeva între lepădarea de propriile noastre "comunisme" și primii pași pe un drum care părea să ducă spre "libertatea" din reclamele cu detergentul Omo, am înțeles greșit că traseismul politic aduce fericirea. Am pierdut rețeta unor idealuri și a unor practici politice care să fie în concordanță cu un set de valori autentice și am permis unora ca Ion Iliescu să se manifeste atâta amar de ani.
Nu cred că, în 2010, actorii politici sau partidele se definesc în funcție de o identitate doctrinară. Și asta pentru că, la noi, domnește această dezordine generalizată, familiară și tocmai de aceea atât de confortabilă.
Același Ion Iliescu afirma, destul de recent, că îl consideră pe Crin Antonescu drept un adevărat social-democrat. Mda… curat liberal, curat social-democrat. Care liberalism, care social-democrație?
Unde, în ce scorbură, în ce peșteră am ascuns doctrinele politice?