Furt de drepturi de autor pe litoral

243
< 1 min citire
Polițiștii de la Serviciul de Investigarea Fraudelor, din cadrul Poliției Constanța, controlează, în această perioadă, unitățile de pe litoralul românesc, cu privire la respectarea prevederilor legale, inclusiv a celor ce vizează drepturile legale pentru difuzarea muzicii ambientale.
Și, cum era de așteptat, puțini sunt agenții economici care au înțeles că trebuie să achite taxe către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturile de Autor pentru a difuza muzică - chiar și dacă doar în surdină, de pe un computer.
Săptămâna aceasta, polițiștii au verificat o parte din unitățile din Constanța, iar administratorii a două firme au fost amendați. Potrivit oamenilor legii, în perioada ianuarie 2010 - aprilie 2012, cele două firme au asigurat muzica într-un hotel și respectiv într-un restaurant din municipiu, fără a obține în prealabil acordul UCMR - ADA.
Prejudiciul cauzat de cele două firme se ridică la peste 3.500 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 10 August 2012
Stire din Eveniment : Litoralul nelegiuiților
Pagina a fost generata in 0.035 secunde