Grupul pentru combaterea minelor în Marea Neagră, operațional în aprilie – mai 2024

213
Grupul pentru combaterea minelor în Marea Neagră, operațional în aprilie – mai 2024 - btavarnamayorprimeministerdefenc-1706033750.jpg

Articole de la același autor

Grupul pentru combaterea (distrugerea) minelor din Marea Neagră va deveni operațional în perioada aprilie – mai 2024, a anunțat recent șeful Statului Major al Apărării din Bulgaria, amiralul Emil Eftimov, cu prilejul unei ceremonii care s-a desfășurat la Academia Navală din Varna.


Grupul pentru combaterea minelor în Marea Neagră este o inițiativă la care au aderat România, Bulgaria și Turcia. La aceeași ceremonie, ministrul bulgar al Apărării, Todor Tagarev, a precizat că noua structură de colaborare, între cele trei țări, va funcționa respectând Convenția de la Montreux și, în consecință, nu va include și deplasarea de nave militare suplimentare în Marea Neagră.


Comanda acestei structuri de colaborare va fi asigurată prin rotație de fiecare dintre cele trei țări participante, a precizat ministrul bulgar.


Memorandumul de Înțelegere privind constituirea grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră a fost semnat la Istanbul la data de 11 ianuarie 2024. Din partea României, documentul a fost semnat de ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr. Alături de ministrul român, la ceremonia de semnare au participat, din partea statelor inițiatoare, ministrul turc al apărării, Yaşhar Güler, și ministrul adjunct al apărării din Bulgaria, Atanas Zaprianov.


„Concretizarea acestui proiect a fost una dintre prioritățile mandatului meu, pentru că este responsabilitatea noastră, ca state riverane și membri ai NATO, să depunem toate eforturile pentru siguranța acestei mări, cu sprijinul și implicarea aliaților noștri. Agresivitatea și disprețul Federației Ruse față de normele de drept internațional fac din Marea Neagră nu doar o problemă regională, ci una cu implicații globale“, a afirmat ministrul Tîlvăr.


Ministrul Tîlvăr a subliniat că securitatea regiunii Mării Negre rămâne o prioritate absolută pentru România. Memorandumul de Înțelegere semnat la Istanbul va permite și altor state aliate și partenere să contribuie la această inițiativă menită să reducă pericolul minelor.


„Prin lansarea MCM Black Sea demonstrăm solidaritatea și angajamentul nostru comun în contracararea amenințărilor minelor marine care plutesc în derivă în Marea Neagră. Aștept cu încredere implicarea, pe viitor, a partenerilor NATO riverani, Grupurilor Navale Permanente ale NATO și a altor state aliate, consolidând astfel cooperarea și interoperabilitatea în asigurarea securității Mării Negre și a regiunii Euro-Atlantice. La nivel național, depunem eforturi să realizăm mai mult. Luna trecută, prima dintre cele două nave vânătoare de mine achiziționate din Marea Britanie a intrat în serviciul Forțelor Navale Române. Această nouă capabilitate, înzestrată cu tehnologie de ultimă generație, va contribui semnificativ la îndeplinirea misiunilor de identificare și neutralizare a minelor din Marea Neagră”, declara, la Istanbul, ministrul român al Apărării.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5086 secunde