Hoții au dat atacul la sistemul de irigații din satul Petroșani

1186
Hoții au dat atacul la sistemul de irigații din satul Petroșani - 829553a543bd6c9dd8e4e2b0ea16e9be.jpg
Un tânăr a fost prins de polițiști în timp ce încărca într-un tir 15 tone de fier vechi care provenea de la sistemul de irigații din satul Petroșani (comuna Deleni).
Oamenii legii spun că sistemul de irigații era în conservare iar hoții au început să-l taie bucată cu bucată. Polițiștii au intrat pe fir în momentul în care l-au prins pe Daniel Dogaru, de 33 de ani, din comuna Deleni, în timp ce transporta fierul cu tractorul la sediul unei societăți. Din cercetări a reieșit că toate componentele furate urmau să fie încărcate într-un autotren cu care urma să fie transportată întreaga cantitate de fier furată pentru a fi vândută ulterior. Din cercetări a reieșit că Daniel Dogaru "lucra" împreună cu alți cinci indivizi care s-au făcut nevăzuți în momentul în care au aflat că oamenii legii sunt pe urmele lor.
Potrivit anchetatorilor, prejudiciul cauzat se ridică la aproximativ 50.000 de lei. Pentru moment, singurul care a căzut în plasa polițiștilor este Daniel Dogaru, el fiind cercetat pentru furt calificat. Cu toate acestea, oamenii legii continuă cercetările pentru prinderea tuturor autorilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.5897 secunde