"Îmi este rușine, însă trebuie să supraviețuiesc!"

Fenomenul cerșetoriei este prezent în viața noastră de zi cu zi. Că suntem în autobuz, pe stradă, în parc sau pur și simplu așteptăm cu mașina la semafor, suntem abordați de "puradei", "pirande" sau "ologi", care ne cer cu insistență un bănuț. Însă să nu credeți că cerșetoria ține cont de etnie sau handicapul fizic. Găsim la fel de bine, oameni în toată firea sau bătrânici plăpânde, care ne imploră să le milostivim cu "un leuț, măcar atât". Polițiștii ne atrag însă atenția să nu ne lăsăm înduplecați de poveștile sau insistențele lor pentru că în spatele acestora stau, de obicei, rețele bine organizate de infractori.

Conform statisticilor, numărul persoanelor care practică cerșetoria este într-o continuă creștere, iar litoralul pare să îi atragă ca un magnet. Spre norocul sau "deliciul" cerșetorilor, prezența turiștilor străini dar și din țară le sporește activitatea și veniturile. "În plan local sunt familii care și-au transformat cerșetoria într-un mijloc de trai", declară pentru "Cuget Liber", șeful Secției 3 Poliție, comisar Mircea Vizitiu. Cauzele care conduc către cerșetorie sunt neputința financiară, abandonul, imposibilitatea de a munci pentru mai mult odată cu ieșirea la pensie etc. Conform comisarului Mircea Vizitiu, majoritatea cazurilor provin din familii dezorganizate, teribilism, din parazitism. Unii dintre ei ajung să practice cerșetoria cu scopul achiziționării de plante etnobotanice: "Sunt sesizări din partea cetățenilor, însă în ultima perioadă nu au fost cazuri de tâlhărie".

Cerșetorii frecventează zone cu afluență de public, zona centrală, sau în stațiile diferitelor mijloace de transport în comun.

Cerșetoria nu ține cont de etnie!

Sunt însă și numeroase cazuri în care sărăcia îi împinge să iasă în stradă, cu mâna întinsă. Un astfel de exemplu l-am găsit la pasajul de la Tomis. Un bătrânel, de 78 de ani, își duce traiul implorând mila trecătorilor. I-a murit soția de șapte ani și locuiește singur într-o casă, în orașul Hârșova. Fost muncitor la C.A.P și ulterior pensionar, a ales acest stil de viață din cauza situației financiare. Cu probleme de inimă și de picior, el apelează la mila omului. "Nu în fiecare zi, însă atunci când sănătatea îmi permite, vin cu trenul la Constanța, la orele dimineții și plec cu trenul de șase seara, înapoi spre casă". Învăluit de singurătate, pensionarul își duce zilele și trăiește pentru ziua de mâine: "Îmi este rușine, însă nu am pe nimeni care să mă ajute. Supraviețuiesc! ".

Paula SOLOMON