Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat astăzi, printr-un comunicat, că pentru repatrierea în România a trupurilor neînsuflețite ale victimelor tragediei din Colectiv, care au decedat în străinătate, au fost disponibilizate, din fondurile speciale alocate în bugetul MAE, sumele necesare suportării cheltuielilor de transport internațional.
"Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din țările în care au fost transferați cetățenii români care ulterior au decedat în străinătate, respectiv Ambasada României la Londra, Ambasada României la Haga, Ambasada României la Paris, Ambasada României la Tel Aviv și Consulatul General al României la Bonn, s-au implicat în gestionarea acestor cazuri, conform competențelor legale, atât în relația cu autoritățile locale, cât și cu familiile cetățeniilor decedați, acordând permanent asistentă consulară de specialitate", se arată în comunicatul MAE.
Până în acest moment, din cei opt cetățeni români decedați în străinătate, au fost repatriați în România cinci, urmând ca trupurile neînsuflețite a altor celorlalți trei să fie repatriate în cursul zilei de joi, 19 noiembrie 2015, respectiv vineri, 20 noiembrie 2015.
Drept urmare, astăzi va ajunge în România trupul neînsuflețit al unui cetățean român decedat în Marea Britanie, iar în cursul zilei de mâine vor ajunge în România trupurile neînsuflețite ale altor doi cetățeni români, decedați în Marea Britanie și Germania.
"Din respect față de familiile victimelor și conform prevederilor legale referitoare la respectarea vieții private, MAE nu va comunica public detalii cu privire la identitatea victimelor sau coordonate privind transportul trupurilor neînsuflețite", anunță Ministerul de Externe, scrie realitatea.net