IPJ Constanța a rămas fără adjuncți! Mircea Vizitiu, pus la dispoziție de IGPR

5449
IPJ Constanța a rămas fără adjuncți! Mircea Vizitiu, pus la dispoziție de IGPR - xvizitiu-1656090650.jpg

Articole de la același autor

Comisarul șef Mircea Vizitiu nu mai ocupă funcția de adjunct al inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județeană (IPJ) Constanța, după ce, potrivit unor surse din rândurile polițiștilor, a fost pus la dispoziție. Decizia a fost luată la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, urmare a faptului că s-ar fi dispus începerea urmăririi penale a acestuia într-un dosar.

Urmare a punerii la dispoziție, comisarul șef Mircea Vizitiu urmează să îndeplinească sarcini în cadrul IPJ Constanța.

Prin această decizie, IPJ Constanța a rămas fără adjuncți, în condițiile în care și cealaltă funcție de adjunct este vacantă. Ultimul care a ocupat funcția respectivă, pe linie de ordine publică, prin concurs, a fost comisarul șef Adrian Rapotan, iar după ieșirea la pensie a acestuia, mai mulți ofițeri au fost împuterniciți, pe rând, pentru perioade scurte de timp. De curând, funcția respectivă a fost scoasă la concurs și s-au înscris trei ofițeri, respectiv Marin Dincă – șeful Poliției Mangalia, Marian Nucu – șeful Serviciului Acțiuni Speciale și Ovidiu Zamfir – șeful Biroului Control Intern, dar niciunul nu a promovat.

Comisarul șef Mircea Vizitiu ocupa funcția de adjunct al IPJ Constanța din februarie 2015, după ce anterior a fost inspector șef al IPJ Brăila. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3447 secunde