Constănţean amendat de poliţişti pentru că făcea drifturi într-o parcare

216
Constănţean  amendat de poliţişti pentru că făcea drifturi într-o parcare - drifturijpg2-1655984700.jpg

Articole de la același autor

Săptămâna aceasta, un conducător auto a fost surprins în parcarea publică și monitorizată video de la Poarta 1 din municipiul Constanța în timp ce executa drifturi cu un autoturism. Pentru actul de bravadă și punerea în pericol a participanților la trafic, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice l-au sancționat contravențional cu amendă în cuantum de o mie de lei.

Pe această cale, oamenii legii le reamintesc teribiliștilor că drifturile și turatul motoarelor în scop de amuzament sunt interzise. „Nu uitați faptul că zonele publice sunt monitorizate video și puteţi fi surprinși în momentul săvârșirii unor fapte antisociale. Șoferii care fac drifturi ilegale își pun în pericol viața, dar și pe a celor din jur, pentru că aceste manevre atrag întotdeauna mulți curioși ce pot deveni cu ușurință victime. Vă rugăm să semnalați orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 - dispecerat Direcția Generală Poliția Locală Constanța sau la adresa de mail: [email protected]”, au precizat reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5538 secunde